Un asistent medical din Constanța a murit la o zi după ce și-a făcut vaccinul anti-Covid-19. Ce simptome a avut

1 lună in urmă 24

Doliu în lumea medicală, după ce un asistent medical din Constanța a decedat la scurt timp după ce fusese vaccinat anti-Covid-19. Imediat cum a simțit că îi este rău, bărbatul a chemat o ambulanță pentru a fi transportat la spital.

Ce stări de rău a avut

Coincidență sau nu, un asistent medical și-a pierdut viața în noapte de marți spre miercuri, după ce luni i se administrase vaccinul împotriva Covid-19. Dintr-o dată, bărbatul a început să aibă dureri toracice insuportabile, motiv pentru care a sunat imediat la Ambulanță pentru a fi ajutat.

Colegii său s-au prezentat de urgență la domiciliul acestuia și l-au preluat pentru a fi transportat la spital.Din păcate, bărbatul a murit în drum cătreunitatea medicală, pierzând orice șansă la viață.

Rezultatul necropiei arată că bărbatul a suferit un infarct. Cunoscuții au povestit că bărbatul avea probleme cu alcoolul, însă motivul morții sale rămâne un mister.

Asistentă medicală, moartă de Covid-19 la câteva zile după ce a născut

Un alt caz șocant a întristat o țară întreagă. O asistentă din Buzău, în vârstă de 32 de ani, a murit la câteva zile după ce a născut prin cezariană. Femeia era infectată cu Covid-19 și urmase un tratament acasă.

Pe data de 30 decembrie, femeia s-a prezentat la UPU-SMURD cu tuse și febră. Deși avea o saturație bună, medicii din Buzău au decis transferul femeii la Maternitatea Bucur din București. În urma operației de cezariană, starea femeii s-a înrăutățit, fiind transferată la Spitalul Pantelimon, acolo unde a fost și intubată.

Din păcate, femeia a intrat în stop cardio-respirator, iar în ciuda manevrelor de resuscitare, aceasta nu a mai rezistat. Bebelușul orfan de mamă a rămas în maternitate, urmând a fi luat acasă de către rude.

„S-a luat legătura cu Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției în vederea transferului pacientei. Pacienta a fost transportată la Maternitatea Bucur din București, unde a rămas internată.

Pacienta a fost examinată de către medici și s-a decis să fie operată pentru cezariană, copilul rămânând în Maternitate. După ce a fost operată, pacienta a fost transferată la Spitalul Pantelimon, fiind intubată.

Starea pacientei s-a deteriorat după operația de cezariană, a intrat în stop cardio respirator, a fost resuscitată, însă nu a răspuns manevrelor de resuscitare, în cele din urmă declarându-se decesul”, au transmis reprezentanții UPU Buzău.
Moartea femeii a fost anunțată cu mare durere de către colegii săi, exprimând către familia îndurerată sincere condoleanțe.
„Cu profund regret anunțăm decesul colegei noastre, în vârstă de 32 de ani, Andrei Adelina, asistent medical în secția UPU – SMURD, care a decedat în această dimineață la un spital din Capitală. Dispariția fulgerătoare a colegei noastre ne-a marcat pe toți și suntem alături de familia îndoliată, căreia îi transmitem sincere condoleanțe”.

The post Un asistent medical din Constanța a murit la o zi după ce și-a făcut vaccinul anti-Covid-19. Ce simptome a avut appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă