Un an în izolare. Povestea bărbatului căruia pandemia i-a luat libertatea de mișcare

2 luni in urmă 26

În orașul canadian Toronto, care a luat restricțiile COVID în serios, cei mai afectați de izolare și singurătate au fost rezidenții căminelor pentru vârstnici, care au stat sub lockdown aproape întreaga perioadă a pandemiei – din martie 2020 până în iunie anul acesta mai exact, cu excepția a cinci săptămâni. La finalul izolării, cea mai banală plimbare pe străzile orașului a devenit automat cea mai plăcută experiență a anului, scrie New York Times, care descrie experiența unui bărbat de 90 de ani, rezident al unui astfel de centru de îngrijire.

În iunie, Ted Freeman-Atwood, un bărbat de 90 de ani din Toronto, Canada, și-a părăsit căminul pentru vârstnici în care locuiește pentru prima dată în aproape un an de zile.

Omul a ieșit pe stradă, în scaunul cu rotile în care se deplasează, și s-a așezat la o masă, la restaurantul său preferat, aflat la doar câteva străzi distanță.

„De anul trecut nu am mai ajuns așa de departe de casă”, l-a informat el pe managerul localului, care și-a recunoscut vechiul client.

Concret, era prima ieșire a lui Freeman-Atwood, din august 2020 și până atunci, și doar a doua de la debutul pandemiei.

Omul a comandat un pahar de vin, explicând că de când nu a mai apucat să iasă, nu a mai avut parte de această plăcere.

Toronto a fost botezat de critici – printre aceștia aflându-se federația națională a micilor afaceriști – „capitala lockdown-urilor din America de Nord”.

Din decembrie 2020, adunările au fost interzise, inclusiv cele în aer liber, iar orașul a căpătat un aer însingurat, scrie cotidianul american.

Însă nimeni nu a simțit acest lucru mai acut decât rezidenții centrelor de îngrijire. Epicentrul epidemiei din mai multe țări, inclusiv din Canada, căminele pentru vârstnici au confirmat 59% din totalul deceselor COVID țara nord-americană.

Drept rezultat, aceste instituții au devenit cele mai impenetrabile fortărețe, cu scopul de a-i proteja pe beneficiari. Închise încă din martie anul trecut, multe dintre ele au refuzat pur și simplu orice vizită.

Cu excepția a cinci săptămâni, din martie 2020 până în iunie 2021, rezidenții acestor centre de îngrijire din Toronto nu au avut voie să părăsească instituțiile din alte motive decât cele medicale.

Nici măcar pentru o plimbare.

Norocoși au fost cei care locuiesc în cămine dotate cu curți, unde au putut ieși la lumina soarelui. Dar Freeman-Atwood nu se numără printre acești norocoși.

„Sunt plictisit până la lacrimi”, se plângea el în ianuarie, la două săptămâni după ce primise prima doză de vaccin.

„Pur și simplu nu fac nimic. Azi, nimic îngrozitor nu s-a întâmplat, nimic pe jumătate îngrozitor nu s-a întâmplat, nimic minunat nu s-a întâmplat, nimic pe jumătate minunat nu s-a întâmplat”, spunea el.

Căminele pentru vârstnici, greu lovite de pandemie

Freeman-Atwood s-a mutat în Nisbet Lodge, un centru de îngrijire pe termen lung din Toronto, în 2012.

Fiul unui general britanic, omul a trăit viața din plin, a călătorit peste tot și a trăit mare parte din timp în Rio de Janeiro, unde a lucrat pentru o companie canadiană.

După ce a suferit cinci anevrisme în 10 ani și și-a pierdut ambele picioare din cauza circulației proaste a sângelui, Freeman-Atwood a preferat siguranța unui astfel de centru.

„Sunt o pacoste prea mare. Stau într-un scaun cu rotile, nu pot urca scările”, a spus bărbatul, explicând de ce a ales să nu stea cu fiica sa și cu familia acesteia.

Doar că înainte de pandemie, omul se întâlnea regulat cu fiica, ginerele și cei doi nepoți, cu care lua masa la un restaurant din apropiere. În plus, ieșea frecvent pentru a merge la bancă sau la magazine.

În martie 2020, toate aceste libertăți s-au topit.

În centrul în care locuiește, 53 de rezidenți s-au infectat, iar patru au murit. Freeman-Atwood a fost la rândul lui testat pozitiv, dar a avut noroc și nu a dezvoltat nici măcar simptome.

Bărbatul nu s-a mai putut întâlni cu fiica sa, iar tot ce a mai rămas au fost convorbirile telefonice, în care se plângea constant de plictiseală.

„Sindromul izolării”

În timpul pandemiei, specialiștii canadieni în geriatrie au atras atenția asupra ceea ce ei au denumit „sindromul izolării”.

Rezidenții din centrele de îngrijire au început să slăbească, iar abilitățile lor fizice și cognitive au intrat în declin din cauza izolării sociale. Un fapt îngrijorător, ținând cont de faptul că inclusiv în perioada de dinainte de pandemie, cei mai mulți rezidenți mureau la maximum doi ani după internarea într-un centru de îngrijire.

Freeman-Atwood și-a propus să fie ocupat. Sâmbăta îi soseau trei ziare, zilnic încerca să facă exerciții, iar printre altele, a ajutat patru oameni să își declare impozitele, în timpul primăverii.

Un eveniment deosebit a fost o cină luată în sala specială a centrului, de la ultimul etaj, unde bărbatul a putut vorbi cu o chelneriță în limba germană, o limbă pe care o învățase în 1956 în Austria, în timp ce făcea contabilitatea unui ONG care ajuta refugiați maghiari.

Un moment mai puțin plăcut a fost în martie anul acesta, când, într-o zi banală, în timpul unei discuții cu ceilalți rezidenți, Freeman-Atwood s-a trezit orbit de soarele care intra pe ferestre, dintr-un oraș trezit la viață.

Înăuntru se aflau ei, rezidenții, vaccinați, dar tot prizonieri în centru.

„Ne chema afară”, își amintește bărbatul.

„Și mi-am spus că am făcut deja cele două doze de Moderna, de ce nu pot să ies? Dar restul lumii nu și le făcuse. Și când se va întâmpla acest lucru, nimeni nu știe”, a spus el.

Restricții prelungite

Centrele de îngrijire din Canada au fost printre primele locuri din țară unde s-a administrat vaccinul anti-COVID. Până în februarie, toți rezidenții acestor cămine din Ontario primiseră deja prima doză.

Dar restricțiile nu au fost modificate.

Doctorul Samir Sinha, director de geriatrie la Serviciul de Sănătate Sinai și la University Health Network din Toronto, a explicat că autoritățile se temeau atât de mult de creșterea deceselor, încât au preferat să nu relaxeze măsurile.

Specialistul s-a numărat printre cei care au făcut lobby pentru ridicarea unor restricții.

„De la un punct, riscul singurătății și al izolării sociale este mai mare decât cel al decesului de COVID în aceste centre”, a explicat Sinha pentru New York Times.

Restricțiile au fost în cele din urmă ridicate. Între timp, deși varianta Delta a ajuns în Ontario, valul pandemic de temut nu s-a materializat deocamdată, parțial pentru că rata de vaccinare în provincie este mare. În jur de 82% din populația eligibilă a fost imunizată.

În orice caz, pentru Freeman-Atwood, bărbatul de 90 de ani din Toronto, mica libertatea câștigată, aceea de a umbla singur pe străzile orașului, nu departe, ci în apropierea centrului de îngrijire, s-a dovedit neprețuită.

A trecut pe la un magazin de chilipiruri pentru a căuta un ceas. Cel vechi se stricase. Apoi, la restaurantul lui preferat, înainte de a se întoarce în camera în care locuiește, și-a mai comandat două pahare de vin.

„Nu m-am mai simțit așa de bine de un an de zile”, a mărturisit el.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă