Ultimele clipe din viaţa unei mame a doi copii, ucise alături de fetiţa de 6 ani. Tatăl le-a atacat cu un cuţit, în casa din Australia

1 săptămână in urmă 14

O mamă a doi copii, rănită grav, a fugit la un vecin pentru ajutor, după ce soțul ei a atacat-o pe ea și pe fiica lor cu un cuțit. Tragedia a avut loc în Australia.

Ultimele clipe din viaţa unei mame a doi copii, ucise alături de fetiţa de 6 ani

Daily Mail

Prabhal Sharma, în vârstă de 40 de ani, a venit joi seară la locuința soției sale Poonam, în Kellaway Crescent, în Mill Park, la nord-est de Melbourne, înarmat cu un cuțit. Șofer de taxi de profesie, omul ar fi înjunghiat-o pe femeie, o asistentă stomatologică în vârstă de 39 de ani, și pe fiica lor, Vanessa, în vârstă de șase ani, în timp ce fiica lor, Angela, în vârstă de zece ani, a reușit în mod miraculos să scape de la fața locului fără să sufere răni fizice.

Serviciile de urgență au fost chemate la domiciliu în jurul orei 19.50, după ce doamna Sharma a fugit la casa unui vecin pentru ajutor, lăsând o amprentă plină de sânge pe ușa lor din față. Poliția crede că bărbatul a urmat-o. Mama a doi copii a murit tragic la fața locului, în timp ce Vanessa a fost dusă la spital în stare critică. Micuța a murit vineri dimineață.

Martorii au auzit ţipetele de disperare ale celor două

Un prieten de familie a declarat pentru Herald Sun că bărbatul de 40 de ani, care era cunoscut de poliție, suferea de probleme de sănătate mintală. ''Lucrurile au început să ia o întorsătură bizară de curând'', a spus el.

Vecinul Abdul Husseini se afla într-un parc când soția lui i-a povestit despre scena îngrozitoare din afara casei lor, în timp ce mama a doi copii țipa şi încerca să-și ajute fiica cea mică. ''Plângeau și chemau pe cineva să le ajute - nu era nimeni pe stradă. Femeia a ieșit plină de sânge'', a spus el publicației.

O altă vecină, Christine, a spus că a fugit afară când a auzit un țipăt și susține că l-a văzut pe domnul Sharma ''cu cuțitul în mână'' în curtea din față, notează Daily Mail

Inspectorul Dean Thomas a declarat că domnul Sharma s-a autovătămat atunci când a fost abordat de poliție. El a fost dus la spital în stare critică și se află sub paza poliției până când este suficient de stabil pentru a fi audiat. Întrebat dacă detectivii o vor interoga pe fata supraviețuitoare, inspectorul Thomas a spus că poliția o va aborda cu prudență: ''Este foarte greu, trece printr-un moment absolut teribil, traumatizant'', a spus el. De asemenea, acesta a îndemnat ca oricine are informații să contacteze imediat poliția.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă