Ultima imagine a Reginei, făcută publică chiar înaintea înmormântării

5 zile in urmă 12

În imagine, Regina Elisabeta a II-a poartă doua broșe cu diamante, primite de la tatăl său la împlinirea vârstei de 18 ani. Zâmbetul larg al reginei, un zâmbet contagios, după cum îl descriu inclusiv nepoții săi. Chiar și Arhiepiscopul de Canterbury a declarat, într-un interviu pentru CNN, că Regina avea un deosebit simț al umorului.

În fotografie, monarhul poartă, de asemenea, și cercei cu perle și diamante și un colier cu trei rânduri de perle. 

La prima vedere, cerceii par cei pe care Prințesa de Wales i-a purtat de patru ori în ultima săptămână pentru a-i aduce un omagiu regretatului monarh. 

Pe de altă parte, colierul pare să fie același pe care Regina l-a purtat în ultima fotografie făcută publică, la întâlnirea cu prim-ministrul Liz Truss la Castelul Balmoral, cu doar câteva zile înainte de moartea ei. 

De-a lungul vieții, Regina a adunat o colecție semnificativă de bijuterii, formată din moșteniri de familie, comori de neprețuit și cadouri de la lideri mondiali. 

Monarhul a fost rareori văzut fără diamante, perle sau pietre prețioase care să îi împodobească hainele, comentatorii regali sugerând uneori că folosea piesele pentru a transmite semnale nerostite, scrie dailymail.co.uk.

O atenție deosebită era acordată broșelor. Majestatea Sa alegea adesea una cu legătură cu persoana, țara sau organizația pe care o vizita. 

Se crede că Regina avea peste 100 de broșe în colecția ei. 

Fotografia dezvăluită chiar înaintea înmormântării a fost făcută la castelul Windsor, în luna mai a acestui an, la Jubileul de Platina. 

Rămâi la curent cu ce se întâmplă în lume şi când stai pe Facebook. Urmăreşte pagina Ştiri Externe!

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă