UEFA a luat decizia în cazul lui Sebastian Colțescu » Șovre a primit aceeași pedeapsă + Pierre Webo, suspendat la rândul lui

1 lună in urmă 1

Pe 8 decembrie, un scandal a făcut înconjurul lumii. Meciul PSG - Bașakșehir, din ultima etapă a grupelor Champions League, a fost suspendat definitiv, după ce Sebastian Colțescu, al 4-lea oficial al brigăzii conduse de Ovidiu Hațegan, l-a identificat pe Pierre Webo, antrenorul secund al campioanei Turciei, drept "ăla negru". Webo, Demba Ba, jucător la Bașakșehir, și alți membri ai delegației turce, l-au acuzat de rasism pe Colțescu, cele două echipe refuzând să mai continue partida. Reluată a doua zi, cu alți arbitri.

După o anchetă de două luni, inspectorul UEFA a ajuns la concluzia că nu a fost rasism, ci numai o conduită incorectă. Și în cazul lui Colțescu, și al asistentului Octavian Șovre, care folosise aceleași cuvinte.

Sebastian Colțescu, suspendat de UEFA! Ce a Pierre Webo

Cazul a fost judecat de Comisia de Control, Etică și Disciplină a forului continental. Iar astăzi, la fix trei luni de la acel meci, s-a luat o decizie, care confirmă ceea ce a spus inspectorul UEFA. Nu a fost rasism! Și Colțescu, și Șovre, au fost sancționați pentru încălcarea articolelor 11 și 6, comportament incorect. Nu pentru articolul 14 (ce include rasismul).

Iată ce s-a hotărât:

Sebastian Colțescu a fost suspendat până la sfârșitul sezonului, pe 30 iunie 2021. Și obligat să participe la un program educațional înaintea datei de 30 iunie 2021. Octavian Șovre nu este suspendat, dar trebuie să participe și el la acel curs. În același timp însă, UEFA l-a pedepsit și pe Pierre Webo, suspendându-l un meci pentru comportament nesportiv. Ceea ce confirmă cartonașul roșu pe care i-l arătase Hațegan în timpul partidei, pentru proteste repetate.

VIDEO. Aime Lema, despre cazul Colțescu: „Webo e conștient că arbitrul nu a vrut să-l jignească”

Citește și alte știri din fotbalul european: 

Igor Surkis, patronul lui Dinamo Kiev, ia atitudine în disputa dintre Mircea Lucescu și ultrașiDezvăluiri șocante despre Diego Costa și Luis Suarez: „Un șobolan dezgustător!” / „Oribil! Te lovea mereu”

Lovitură dură pentru Florentin Pandele! A pierdut definitiv procesul

Libertatea

Playtech: BOMBĂ! S-a aflat cine e, de fapt, iubita lui Răzvan Simion. E fostă vedetă PRO TV și arată senzațional
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă