UE şi SUA suspendă taxele vamale impuse reciproc din cauza litigiului Airbus-Boeing

1 lună in urmă 6

Uniunea Europeană şi Statele Unite au decis suspendarea taxelor vamale impuse pe bază de reciprocitate din cauza litigiului privind subvenţiile acordate companiilor Airbus şi Boeing, anunţă Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, după o convorbire cu preşedintele SUA, Joseph Biden, potrivit Mediafax.

"Sunt încântată că am discutat cu preşedintele SUA, Joe Biden, în această după-amiază", a declarat vineri seară Ursula von der Leyen, prin Twitter.

"Ca început al parteneriatului nostru, am convenit să suspendăm toate tarifele asociate litigiilor Airbus-Boeing impuse aeronavelor şi produselor nonaeronautice, pentru o perioadă iniţială de patru luni. De asemenea, ne-am angajat să rezolvăm aceste litigii", a precizat Ursula von der Leyen.

"De asemenea, am vorbit despre alte provocări cu care ne confruntăm ca aliaţi: contracararea pandemiei şi pregătirea lumii pentru cele viitoare; protejarea climei; constituirea unui Consiliu comercial şi tehnic; susţinerea democraţiei în lume", a subliniat preşedintele Comisiei Europene.

Acordul anunțat vineri între Statele Unite și Uniunea Europeană în vechea dispută Airbus-Boeing, care suspendă timp de patru luni taxele vamale care penalizau în special viticultorii francezi, este un „prim pas în procesul de relansare” a comerțului, a declarat ministrul francez pentru comerț exterior Franck Riester, potrivit AFP.

"Vom lucra acum, împreună cu Comisia și partenerii noștri europeni, pentru a ajunge la un acord în următoarele patru luni cu privire la noile reguli care guvernează sprijinul public pentru sectorul aviației, care este în conformitate cu interesele noastre și fără naivitate", a adăugat ministrul delegat într-un comunicat de presă.

„Salutăm decizia de a suspenda tarifele pentru a permite desfășurarea negocierilor”, a reacționat Airbus într-o declarație separată, adăugând că va continua să „apere o soluționare negociată a acestui diferend de lungă durată pentru a evita taxele vamale care duc doar la pierderi”.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă