UE au început discuțiile despre certificatele de vaccinare anti-Covid pentru călători

1 lună in urmă 27

Statele Uniunii Europene au început, luni, să discute dacă oameni vaccinați anti-Covid ar trebui să aibă o libertate de mișcare mai mare, la vară, față de restul populației, informează News.ro, care citează Reuters.

Miniștrii celor 27 de state membre au discutat și despre o coordonare mai bună pentru distribuția vaccinurilor, iar subiectul va fi reluat la sfârșitul acestei săptămâni, mai arată sursa citată.

Libertate mai mare de mișcare pentru vaccinați

Săptămâna trecută, ministrul grec de externe, Kyriakos Mitsotakis, a susținut ideea creării unui certificat european de vaccinare, care ar permite deținătorilor să reia călătoriile transfrontaliere și care ar ajuta turismul.

La rândul său, ministrul german de externe, Heiko Maas, a declarat că persoanele vaccinate ar trebui să revină curând în restaurante și cinematografe. Alți miniștri au criticat însă acest punct de vedere.

Vicepreședintele CE, Maros Sefcovic, a declarat că este important să se sublinieze că vaccinarea este voluntară. El a mai spus că persoanele care nu pot sau nu doresc să se vaccineze nu ar trebui să aibă drepturi limitate. Cu toate acestea, vaccinarea ar putea deveni o condișie pentru călătorie, la fel cum este acum cu testele Covid.

”Vor exista diferite opţiuni pentru modul în care ne ocupăm de călătorie … s-ar putea adăuga posibilitatea certificatului electronic de vaccinare”, a spus el.

Pot persoanele vaccinate să transmită virusul?

Pe de altă parte, reprezentantul Germaniei, Michael Roth, a spus că este important să se stabilească dacă persoanele vaccinate pot sau nu să transmită altora virusul.

Deocamdată, UE lucrează pentru a se asigura că datele privind vaccinarea pot fi colectate electronic, într-o formă comună. Multe dintre statele membre spun că primesc mai puține vaccinuri decât se așteptau și se plâng de incertitudinea privind livrările viitoare, au declarat oficiali ai UE pentru Reuters.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă