UDMR și-a stabilit miniștrii în Guvernul Cîțu. Vicepremier – Kelemen Hunor

2 luni in urmă 44

Consiliul Reprezentanților Unionali (CRU) al UDMR, reunit duminică seară în format online, a stabilit cine vor fi cei patru membri ai formațiunii în Guvernul Cîțu, au declarat surse din cadrul formațiunii pentru G4Media.ro.

Astfel, pentru postul de vicepremier a fost nominalizat președintele UDMR, Kelemen Hunor. La Ministerul Dezvoltării a fost nominalizat senatorul Cseke Attila, la Mediu – senatorul Tanczos Barna, iar pentru portofoliului Tineretului și Sportului a fost nominalizat Novak Levente, vicepreședinte executiv al formațiunii.

Preşedinţii partidelor din cadrul coaliţiei au anunțat că vor semna un acord, luni, la Parlament.

„Acordul de coaliţie va fi semnat de către liderii celor trei formaţiuni politice luni, în jurul orei 19,00, la Parlament”, precizează sursele citate.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat, pe 18 decembrie, că PNL, USR PLUS şi UDMR au convenit asupra structurii Guvernului şi a funcţiilor de conducere din Parlament, afirmând că toate cele trei formaţiuni politice au decis să-l susţină în funcţia de premier pe Florin Cîţu.

În ceea ce priveşte conducerile celor două camere ale Parlamentului, Orban a menţionat că preşedinţia Senatului va aparţine unui candidat din partea USR PLUS, iar cea a Camerei Deputaţilor unui candidat din partea PNL.

De asemenea, liberalii ar urma să deţină în viitorul guvern nouă portofolii – Apărare, Externe, Finanţe, Interne, Educaţie, Energie, Agricultură, Cultură, Muncă, USR PLUS va avea şase – Justiţie, Transporturi, Sănătate, Fonduri europene, Cercetare, inovare şi digitalizare, Economie, antreprenoriat şi turism, iar UDMR trei – Dezvoltare, Mediu, Tineret şi sport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă