UDMR acuză USR că induce în eroare opinia publică. Aceștia au susținut că modificarea Legii vânătorii a fost iniţiată exclusiv de parlamentari UDMR

2 săptămâni in urmă 34

UDMR acuză USR că induce în eroare opinia publică, după ce a susţinut într-un comunicat că modificarea controversată a Legii vânătorii a fost iniţiată exclusiv de parlamentari UDMR, deşi iniţiatori au fost şi reprezentanţi ai PSD, PNL şi din grupul minorităţilor naţionale, anunță News.ro.

”USR induce în eroare opinia publică. Din nou!  USR s-a întors la acea atitudine şi acel comportament cu care a crezut că poate să guverneze: inducerea în eroare a opiniei publice prin transmiterea unor jumătăţi de adevăr sau informaţii distorsionate. Este vorba despre Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, pe care USR îl prezintă public, în mod complet fals, ca fiind o iniţiativă a UDMR. Din păcate pentru colegii de la USR care încearcă manipularea adevărului, procedura parlamentară este clară, transparentă şi disponibilă tuturor. În realitate, pe site-ul Camerei Deputaţilor, în fişa propunerii legislative 369/2021, este stipulat foarte clar că acest proiect de lege a fost iniţiat de către deputatul Gheorghe Nacov. Ulterior, actul normativ a fost semnat de alţi 25 de parlamentari, printre care şi  de 8 membri ai grupului UDMR. Restul semnatarilor sunt parlamentari de la PNL, PSD şi din grupul minorităţilor naţionale”, transmite UDMR, referindu-se la comunicatul USR care anunţă sesizarea Curţii Constituţionale în legătură cu modificarea Legii vânătorii, deşi în documentul adresat CCR sunt enumeraţi corect toţi iniţiatorii.

UDMR mai precizează că la momentul supunerii la vot a propunerii legislative, UDMR nu a impus un vot obligatoriu, fiecare parlamentar al grupului fiind îndemnat să voteze conform propriilor convingeri. ”De exemplu: liderul grupului parlamentar al UDMR, CSOMA Botond a votat împotrivă”, susţine UDMR.

”UDMR se delimitează clar de această abordare eminamente politică şi le cere reprezentanţilor USR să înceteze utilizarea practicilor de tip Fake News în comunicarea cu cetăţenii”, se arată în finalul comunicatului.

Parlamentarii USR au depus, marţi, o sesizare la Curtea Constituţională pe proiectul care aduce mai multe modificări Legii vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic, inclusiv în ceea ce priveşte cotele de vânătoare pentru speciile de păsări migratoare, arată un comunicat de presă al partidului. Modificările adoptate pot duce la decimarea anumitor specii de păsări migratoare, cu efect devastator asupra biodiversităţii, şi contravin dreptului comunitar, mai indică sursa citată.

În comunicat sunt indicaţi drept iniţiatori 25 de senatori şi deputaţi UDMR, însă în sesizarea propriu-zisă către curte, sunt enumeraţi şi parlamentarii PSD, PNL şi din grupul minorităţilor naţionale.

Sursa foto: Pixabay

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă