UDMR a mai primit un minister în Guvernul Ciucă. Kelemen Hunor rămâne vicepremier

1 lună in urmă 13

UDMR a mai primit un portofoliu în Guvernul Nicolae Ciucă, în urma negocierilor. Președintele formațiunii, Kelemen Hunor, păstrează funcția de vicepremier, notează Mediafax.

UDMR a mai primit un minister în Guvernul Ciucă. Kelemen Hunor rămâne vicepremier

Facebook

UDMR a avut, vineri, ședințe in structurile interne, mai întâi cu președinții organizațiilor județene, iar apoi în ședința online a Consiliului Reprezentanților Unionali. În urma ședințelor, s-a decizia de a continua guvernarea împreună cu PNL într-un guvern minoritar. UDMR este convinsă că încă nu există majoritate pentru învestirea Guvernului Nicolae Ciucă.

„Suntem conștienți de faptul că astăzi încă nu există majoritate pentru învestirea guvernului în Parlament, dar considerăm că este important să fim consecvenți. Noi nu ne schimbăm opinia despre susținerea guvernului la fiecare jumătate de oră. Cerem de la colegii noștri de la PNL și USR să termine cu acuzațiile, cu jignirile, pentru că nu aceasta este direcția bună! Țara nu va deveni astfel mai bună, doar rupturile vor deveni mai adânci în societate. Nu mai este timp de pierdut, trebuie să stăm la masa negocierilor, și trebuie să deschidem o perspectivă mai lungă, mai largă. Avem valul patru al pandemiei, bugetul pentru anul viitor, proiectele asumate din PNRR care trebuie pregătite, rezolvate! Deci ne asumăm guvernarea: avem realizări, de care suntem mândri, deoarece deservesc întreaga societate, dar avem și alte proiecte”, au transmis reprezentanții UDMR.

În urma negocierilor, UDMR va primi conducerea unui portofoliu nou; conform ședinței de vineri al Consiliul Permanent al Uniunii propunerile sunt: Kelemen Hunor viceprim-ministru, Cseke Attila în fruntea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Tánczos Barna la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Novák Eduárd la Ministerul Tineretului și Sportului, iar Hegedüs Csilla a fost propusă în fruntea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Practic, Hegedüs Csilla va conduce ministerul lăsat de useristul Cristian Ghinea, dar numai în condițiile în care noul Guvern va primi votul de învestitură.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă