Ucraina: Prima ofertă publică la bursă în ultimii 15 ani este a unui club de fotbal

1 săptămână in urmă 2

Din 12 aprilie, clubul de fotbal ucrainean Veres Rivne va fi listat public la Bursa de Valori din această țară, încercându-se astfel nu doar revoluționarea modului de finanțare a fotbalului de aici, ci și sprijinirea instituțiilor financiare locale.
Vor fi scoase la vânzare 500 de mii de acțiuni, la un preț de 100 de hrivne (cca 3 euro) fiecare, potrivit unui anunț al clubului.

Veres va deveni astfel primul club de fotbal din Ucraina finanțat de către suporteri, în condițiile în care cele mai multe echipe din această țară sunt controlate de oameni de afaceri și oligarhi.

Oferta publică se va încheia pe 1 martie 2022, iar clubul speră să strângă circa 1,5 milioane de euro. Din această sumă, cei mai mulți bani vor fi cheltuiți pentru dezvoltarea bazei materiale și achiziții de noi jucători.

”Vrem să facem din Veres un adevărat club național, care va fi susținut și controlat de către fani” a declarat Ivan Nadein, președintele și principalul finanțator, citat de către Kyiv Post. Totuși, Nadein dorește să rămână acționar principal și după listare, el intenționând să achiziționeze circa 60 la sută dintre acțiuni.

Listarea micului club de fotbal este văzută de către unii analiști și ca o mână de ajutor dată bursei locale, unde o ofertă publică inițială (IPO) nu a mai avut loc de circa 15 ani.

Rivne este un oraș cu circa 250 de mii de locuitori, în nord-vestul Ucrainei. Echipa de fotbal Veres activează acum în liga a doua națională.

În Europa sunt mai multe cluburi de fotbal care au emis acțiuni ce sunt listate la bursa de valori, printre acestea numărându-se și mari puteri precum Manchester United, Juventus Torino sau Borussia Dortmund.

Sursa: economedia.ro

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă