Ucraina acuză Rusia că vrea să își crească sprijinul militar pentru separatiștii pro-ruși din estul țării, după ce Moscova a suspendat mandatul observatorilor OSCE de la granița celor două state

1 lună in urmă 12

Ucraina acuză Rusia că dorește să își crească sprijinul militar pentru separatiștii pro-ruși din Donbas, estul Ucrainei, după decizia Moscovei de suspenda mandatul observatorilor europeni desfășurați la frontiera celor două țări, potrivit AFP, citată de Agerpres.

„Considerăm că această decizie a Rusiei este o dovadă a intenţiei sale de a continua şi de a-şi spori livrările de arme, muniţii, trupe regulate şi mercenari” spre teritoriile aflate sub controlul separatiştilor pro-ruși, a transmis joi seară diplomaţia ucraineană, într-un comunicat.

Ucraina susține că este vorba despre o „sabotare” a acordurilor de pace de la Minsk privind rezolvarea conflictului care a început în 2014.

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a desfăşurat sute de observatori în zona de război din Ucraina şi în special în cele două puncte de trecere situate în partea frontierei ucraineano-rusă controlată de separatişti.

Rusia, care este acuzată de Occident și de Ucraina că îi susține militar pe rebeli și neagă cu vehemență acest lucru, a explicat că prezența observatorilor OSCE la frontiera ucraineano-rusă „nu exercită nicio influenţă pozitivă asupra procesului de reglementare (a conflictului)” şi că „nu mai este utilă continuarea sa”.

OSCE a raportat că aceste puncte de frontieră sunt tranzitate de personal suspect, în timp ce Kievul și statele occidentale susțin că Rusia îi echipează în secret pe separatiști prin alte puncte de trecere, care nu sunt supravegheate de observatori.

îPotrivit anchetelor internaţionale, zborul MH-17 al avionului de linie al Malaysia Airlines, care a fost doborât în iulie 2014 deasupra estului Ucrainei, în urma căruia au decedat 298 de persoane, a fost distrus de o rachetă BUK transportată de la o unitate militară rusă în zona de conflict. Moscova neagă orice responsabilitate în acest caz.

Războiul din estul Ucrainei a făcut în total peste 13.000 de morţi şi a dus la strămutarea a aproape 1,5 milioane de persoane.

Sursa foto: Wikipedia/ Yevgen Nasadyuk

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă