Turcan: Proiecte în valoare de aproape 700 milioane de euro, derulate în prezent de ANDPDCA

1 lună in urmă 30

Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA) are în derulare, la ora actuală, şapte proiecte cu fonduri europene în valoare de aproape 700 milioane de euro, a anunţat, joi, pe propria pagină de Facebook, Raluca Turcan, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale. "Sunt proiecte care vor aduce îmbunătăţiri importante în sistemul de protecţie a copilului, vor acorda sprijin persoanelor cu dizabilităţi prin dezvoltarea tehnologiilor asistive şi prin măsuri de incluziune şi vor permite dezvoltarea de servicii sociale integrate. Despre toate aceste proiecte, dar şi despre priorităţile instituţiei pentru anul acesta am vorbit astăzi cu Maria Mădălina Turza, Preşedinta Autorităţii. Această discuţie mi-a confirmat faptul că Ministerul Muncii şi instituţiile subordonate pot construi o zonă dinamică de atragere a fondurilor europene pentru proiecte destinate grupurilor vulnerabile, dar şi pieţei muncii şi digitalizării", a scris Turcan. Potrivit ministrului de resort, pentru demararea şi implementarea proiectelor sociale în România autorităţile mizează pe expertiza şi implicarea organizaţiilor neguvernamentale. Turcan a precizat, totodată, că, în cadrul întâlnirii organizată la sediul ANDPDCA, cu reprezentanţii societăţii civile, s-a stabilit organizarea de întâlniri periodice şi de grupuri de lucru care să discute problemele sociale şi, ulterior, să genereze soluţii. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dãdârlat)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă