Tunisia: Peste 200 de migranţi, interceptaţi în nouă operaţiuni diferite

2 săptămâni in urmă 13

Autorităţile tunisiene au anunţat duminică că au interceptat, în nouă operaţiuni diferite, peste 200 de migranţi care încercau să ajungă pe mare în sudul Italiei, transmite AFP. ''În cadrul luptei contra imigraţiei ilegale, unităţi din regiunile de nord, sud şi centru au reuşit să contracareze nouă tentative (de traversare pe mare) în timpul nopţii de 20 spre 21 noiembrie'', a anunţat purtătorul de cuvânt al Gărzii Naţionale tunisiene, Houssem Eddine Jebabli. Potrivit acestuia, au fost salvaţi 223 de migranţi, care proveneau din diferite ţări africane, inclusiv 111 tunisieni. La 31 octombrie, Garda de coastă tunisiană a anunţat că a dejucat şase tentative de emigrare i a salvat 125 de migranţi, dintre care 112 originari din Africa subsahariană. Conform datelor Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi la 14 noiembrie, 58.877 migranţi au intrat în Italia de la începutul anului, majoritatea pe cale maritimă. Alţi 1.319 migranţi care încercau să ajungă în Italia, Spania sau Grecia au decedat sau au fost daţi dispăruţi în Mediterana. În ultimii ani mii de migranţi, majoritatea originari din Africa subsahariană, au încercat să emigreze în principal spre insula italiană Lampedusa, aflată la doar 140 de kilometri de coasta de est a Tunisiei. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă