Tulcea: Incendiu la o garsonieră dintr-un bloc; 11 locatari s-au autoevacuat

1 lună in urmă 1

Unsprezece persoane care locuiesc într-un bloc din municipiul Tulcea s-au autoevacuat, vineri seara, dintr-un bloc în care a izbucnit un incendiu, cauzat cel mai probabil de un furtun deteriorat de la o butelie cu gaz, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta . Incendiul se manifesta cu flacără în balconul unei garsoniere de la etajul al treilea al unui bloc, iar pompierii au intervenit cu patru echipaje, două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de salvare la înălţime şi o ambulanţă SMURD. "Prin intervenţia promptă a pompierilor incendiul a fost lichidat în mai puţin de 15 minute, iar din fericire nu au fost înregistrate victime. Locatarul garsonierei şi alte 10 persoane s-au autoevacuat, iar pompierii au salvat un căţel din garsonieră", a anunţat ISU. Potrivit sursei, cauza probabilă a incendiului este furtunul deteriorat al unei butelii de aragaz. AGERPRES / (AS - autor: Luisiana Bîgea; editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea) 
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă