Tulcea: Episcopul Visarion oficiază Boboteaza în oraşul Măcin

2 săptămâni in urmă 8

Pentru al doilea an consecutiv, faleza Dunării din municipiul Tulcea nu găzduieşte joi niciun eveniment religios prilejuit de Bobotează, din cauza lucrărilor de reparaţii, episcopul Visarion al Tulcei oficiind procesiunea în oraşul Măcin, potrivit datelor furnizate de Episcopie. "Prea Sfinţia Sa va liturghisi în biserica Sfântul Apostol Petru şi Pavel din Măcin şi va conduce procesiunea clerului şi a credincioşilor spre malurile Dunării din Măcin unde va oficia slujba Aghiesmei Mari. Vineri, 7 ianuarie, episcopul Visarion va oficia Sfânta Liturghie arhierească în biserica Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul din Băltenii de Sus", se specifică în anunţul Episcopiei Tulcei. Potrivit unui anunţ al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea, lucrătorii instituţiei asigură măsurile de ordine şi siguranţă publică în timpul manifestărilor religioase prilejuite de Bobotează. Consiliul Judeţean, instituţie care administrează faleza Dunării din municipiul Tulcea, a semnat, în luna mai a anului 2019, contractul de finanţare pentru modernizarea falezei şi portului Tulcea, în valoare de 190.162.236,67 lei, lucrările urmând să se încheie în acest an. Acestea vor fi urmate de lucrări de amenajare urbanistică a zonei. AGERPRES/(AS-autor: Luisiana Bîgea, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu) 
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă