Tudor Băluță este jucătorul lui Mircea Lucescu! Dinamo Kiev l-a împrumutat pe mijlocașul român de la Brighton

4 luni in urmă 16

Liga a 2-a: Universitatea Cluj - Pandurii Targu-Jiu, luni, ora 18:00, Digi Sport 1

Liga 1: UTA Arad - Academica Clinceni, luni, ora 21:00, Digi Sport 1

Fostul mijlocaș al Viitorului va avea șansa de a se lupta cu Leo Messi și Cristiano Ronaldo în grupele UEFA Champions League. Jurnaliștii ucraineni susțin că Tudor Băluță a efectuat vizita medicală la Kiev și va semna în cursul zilei de azi contractul cu formația pregătită de Mircea Lucescu.

"Mijlocașul român Tudor Băluță a devenit jucătorul lui Dinamo Kiev. Fotbalistul în vârstă de 21 de ani, care aparține de Brighton, va juca la Kiev până în vara anului 2021. Formația lui Mircea Lucescu îl va putea transfera definitv la finalul sezonului", informează sport.ua.

Președintele lui Dinamo Kiev, Igor Surkis, a confirmat transferul lui Băluță: "Din câte am înțeles, jucătorul român a trecut examenul medical, iar transferul se va realiza, îl vom împrumuta".

Tudor Băluță a aterizat la București alături de Mircea Lucescu

Tudor Băluţă, Mircea Lucescu şi managerul Arcadie Zaporojanu au aterizat în această dimineaţă la Bucureşti, pe Aeroportul Băneasa, pentru câteva zile libere în perioada cu meciuri ale echipelor naţionale. Cel care a insistat pentru împrumutul mijlocașului de la Brighton & Hove Albion a fost chiar Mircea Lucescu, antrenorul care a calificat-o pe Dinamo Kiev în grupele Ligii Campionilor.

Tudor Băluță a fost vândut de FC Viitorul la Brighton în ianuarie 2019, pentru 2,9 milioane de euro, însă mijlocașul a fost lăsat încă șase luni la formația constănțeană, sub formă de împrumut. După un singur joc, Tudor a fost cedat în iarnă în Eredivisie, la ADO Den Haag, unde a evoluat în patru partide, înainte de încheierea prematură a campionatului.

Etichete: mircea lucescu , transfer baluta , tudor baluta , baluta imprumut dinamo kiev
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă