Tribul care jelește moartea prințului Philip, considerat un zeu. Potrivit tradiției, ducele de Edinburgh a părăsit insula pentru a găsi o soție influentă

1 lună in urmă 15

Nu doar britanicii sunt afectați de moartea prințului Philip. Tragica veste a ajuns inclusiv pe o insula izolată din Pacific. De zeci de ani, locuitorii insulei Tanna îl venerează pe ducele de Edinburgh ca pe un zeu.

Tribul Vanuatu îl consideră zeu pe prințul Philip

Galerie (5)

Tribul Vanuatu îl consideră zeu pe prințul Philip

Profimedia Images

  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

“Legătura dintre locuitorii insulei Tanna și poporul britanic este extrem de puternică. Transmitem condoleanțe Familiei Regale britanice”, a transmis căpetenia Yapa, liderul tribului din Vanuatu.

În următoarele săptămâni, băștinașii vor organiza ritualuri pentru comemorarea prințului Philip, considerat descendentul unui puternic zeu local, care locuiește pe unul dintre munții din insulă, a explicat antropologul Kirk Huffman.

Localnicii vor dansa și vor afișa obiecte și fotografii cu chipul ducelui de Edinburgh, iar bărbații vor bea kawa, o băutură tradițională. “Mă aștept să fie sacrificați numeroși porci, fiind sursa lor primară de proteine”, a declarant un journalist local.

Călătoria unui erou

Timp de o jumătate de secol, așa numitul cult "Mișcarea Prințului Philip" a devenit extrem de popular în satele Yakel și Yaohnanen.

Sătenii duc o viață simplă în jungla Tannei, la fel ca strămoșii lor. Purtarea rochiei tradiționale este încă obișnuită, în timp ce banii și tehnologia modernă, cum ar fi telefoanele mobile, sunt rareori folosite în comunitate, deși locuiesc doar la câțiva kilometri de cel mai apropiat aeroport.

Sătenii consideră că insula Tanna este centrul lumii, considerându-l pe prințul Philip drept "unul de-al lor". Astfel, potrivit credinței celor din Vanuatu, ducele de Edinburgh a „părăsit insula pentru a găsi o soție influentă în străinătate”.

„Conducând Marea Britanie cu ajutorul reginei, el a încercat să aducă pacea și respectul pentru tradiție în Anglia și în alte părți ale lumii. Însă, piedica sa a fost reprezentată de prostia și lăcomia omului alb. Este călătoria unui erou: un personaj pornit într-o aventură, care reușește să cucerească prințesa și castelul”, a declarat antropologul Kirk Huffman.

Originea "Mișcării Prințului Philip"

Nimeni nu știe exact cum a apărut acest cult, deși există mai multe teorii. Potrivit uneia dintre ele, sătenii ar fi putut să-i vadă portretul pe zidurile avanposturilor coloniale britanice, când Vanuatu era încă o colonie administrată în comun de Marea Britanie și Franța.

O altă teorie susține că acest cult a apărut ca o „reacție la prezența colonială, o modalitate de preluare a puterii prin asocierea cu cineva care stă la dreapta conducătorului Commonwealth”.

Însă experții sunt siguri că în anii 70, “Mișcarea Prințul Philip” exista deja, fiind încurajată și de vizita cuplului regal în New Hebrides, în 1974, unde ducele ar fi luat parte la un ceremonial aparte.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă