Trei regiuni din Italia intră din nou în carantină de luni

1 lună in urmă 27

Trei zone din Italia intră din nou în carantină începând de luni, 18 ianuarie, anunță un purtător de cuvânt al ministerului Sănătății. Astfel, regiunile italiene Lombardia şi Alto Adige din nord şi Sicilia din sud trec din scenariul portocaliu în cel roșu, în care se închid magazinele neesențiale, iar deplasarea se face doar în anumite situații. 

Ministrul italian Roberto Speranza urmează să semneze decretul prin care cele trei regiuni sunt încadrate în zona roşie, notează Agerpres. În funcţie de gravitatea situaţiei epidemiologice, Italia este împărţită în zone galbene, cu risc moderat, portocalii - risc mediu, sau roşu - risc ridicat. Situaţia este reanalizată săptămânal de o comisie ştiinţifică.

În zonele roşii se aplică, pe lângă restricţiile în vigoare la nivel naţional, interdicţia de funcţionare a magazinelor, cu excepţia celor care comercializează bunuri de strictă necesitate, cum ar fi alimentele şi produsele farmaceutice, iar restaurantele pot vinde mâncare doar pentru acasă.

În zonele portocalii sunt deschise toate magazinele, dar este valabilă aceeaşi restricţie pentru restaurante ca şi în cele roşii.

În zonele galbene, barurile şi restaurantele sunt deschise până la orele 18, dar nu pot fi serviţi mai mult de patru clienţi la aceeaşi masă.

Guvernul italian a prelungit anumite restricții 

Circulaţia este interzisă între orele 22 şi 5, centrele comerciale sunt închise în weekend şi de sărbătorile legale, iar barurile se închid cel mai târziu la ora 18, în toată țara. Guvernul italian a prelungit până în 15 februarie interdicţia de deplasare dintr-o regiune în alta. Staţiunile de schi rămân închise până la aceeaşi dată. După 15 februarie, se vor putea redeschide muzeele, numai în zonele galbene şi numai de luni până vineri, cu un număr limitat de vizitatori. Sălile de sport, piscinele publice şi cinematografele nu vor fi deschise înainte de 5 martie, mai scrie sursa citată

Speranza a afirmat recent că guvernul are în vedere şi instituirea unor zone albe, unde nu vor mai exista restricţii pentru magazine, cinematografe, teatre, sălile de dans şi de sport, dar vor fi obligatorii în continuare portul măştii şi distanţarea socială. Deocamdată, nicio regiune din Italia nu îndeplineşte criteriile pentru încadrarea în această categorie - sub 50 de cazuri noi de infectare cu coronavirus la 100.000 de locuitori, timp de cel puţin trei săptămâni.

În Italia, unde bilanţul de până acum al epidemiei de coronavirus este de peste 80.000 de morţi, continuă campania de vaccinare; conform datelor oficiale, au fost administrate până acum mai mult de 970.000 de doze de vaccin.

Editor : A.A.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă