Trei poziții de ministru vor fi puse la bătaie după Congresul PNL. Ce schimbări ar urma să aibă loc în Guvern

2 luni in urmă 41

Trei poziții de ministru ar urma să fie puse la bătaie, după Congresul liberalilor din 25 septembrie.

Surse liberale au precizat pentru Ziare.com că la Ministerul Agriculturii, al Finanțelor și al Culturii ar urma să fie „decapitate” conducerile la remanierea ce va avea loc nu mai devreme de octombrie.

Astfel, Ministerul Agriculturii ar urma să îi revină Clujului, potrivit ultimelor discuții dintre premierul Florin Cîțu și liderii liberali de la Cluj, în frunte cu Emil Boc, la Ministrul Finanțelor se pregătește Dan Vîlceanu, unul dintre oamenii apropiați șefului Executivului, iar Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, va fi înlocuit cu Raluca Turcan, dacă actualul ministru Muncii va accepta să îi cedeze locul lui Robert Sighiartău, în prezent secretar general al Partidului Național Liberal (PNL).

Ziare.com a scris miercuri și despre faptul că ministrul USRPLUS al Justiției, Stelian Ion, care ar fi din ce în ce mai contestat în interiorul PNL, a intrat pe lista neagră a premierului.

Principalele nemulțumiri ale liberalilor se referă la reformele promise de Stelian Ion în Justiției care întârzie să apară, precum și la desființarea Secției Speciale. Primul care a dat startul nemulțumirilor la adresa lui Stelian Iona a fost chiar președintele Klaus Iohannis.

Premierul Florin Cîțu a anunțat joi, într-o conferință de presă, că este de acord cu poziția exprimată miercuri de președintele Klaus Iohannis în privința ministrului Justiției, despre care a spus că „nu a găsit calea potrivită” pentru desființarea SIIJ.

„Sunt de acord cu domnul președinte, cam cu totul. Noi avem așteptări… Am spus ‘hai să stăm la masă, să discutăm”. Obiectivele noastre rămân aceleași. Desființarea SIIJ, modificarea legilor justiției. Trebuie să recunoaștem că poate nu am găsit mereu cea mai bună soluție, dar sunt proiecte pe care ministrul va trebui să le împingă de la spate și are toată susținerea mea (…) Dialogul are un rol important în acest angrenaj”, a declarat Florin Cîțu.

Însă, întrebat punctual, dacă are în vedere demiterea lui Stelian Ion, premierul a refuzat să se pronunțe. „Nu discut despre aceste lucruri în public”, a declarat Cîțu.

Reamintim că, într-o declarație de presă organizată miercuri, 4 august, șeful statului i-a reproșat lui Stelian Ion întârzierea în modificarea legilor justiției și eșecul discuțiilor referitoare la desființarea SIIJ.

„Având în vedere de unde am pornit, pot să spun da, coaliția funcționează, dar nu funcționează perfect. Sunt multe lucruri care nu funcționează. Bunăoară, SIIJ nu a fost desființat. Chit că toată lumea s-a lăudat că așa va face, dar ministrul Justiției nu a găsit încă calea potrivită.

Legile justiției... nici nu există un proiect acceptat în coaliție și sunt și eu nemulțumit de aceste lucruri. Sunt și alte și alte reforme care au fost promise și deocamdată auzim că se întâlnesc și discută. Este mult de lucru, dar această formă eu sunt convins că poate să funcționeze.”, a declarat Klaus Iohannis într-o conferință de presă care a avut loc la Parcul Național Comana.

Citeste si:

Ludovic Orban adoptă strategia victimizării în campania internă din PNL. Șeful liberal insinuează că e sabotat de servicii

Șeful PNL Teleorman, cu dosar la DNA, își anunță susținerea pentru Florin Cîțu. În 8 iulie, Eugen Pîrvulescu era de partea lui Ludovic Orban

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă