Trei eleve de la o școală prestigioasă din București au ajuns la spital după ce au consumat droguri în timpul orelor

6 zile in urmă 34

Totul s-a întâmplat chiar în cadrul unității de învățământ unde cele trei fete învață. Surse din anchetă spun că este vorba despre Școala Centrală din Capitală. 

Elevele ar fi consumat droguri, însă imediat după aceea li s-a făcut rău. Reprezentanții unității au sunat la 112 iar o ambulanță a ajuns imediat la fața locului.

Medicii le-au acordat primul ajutor iar în aceste momente fetele au ajuns la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală unde primesc îngrijiri medicale.

Din fericire, starea lor de sănătate este stabilă.

Cercetările au fost preluate de polițiștii Biroului de Combatere a Crimei Organizate București.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă