Trecutul controversat al motociclistului care a ucis un tânăr pe trotinetă. Încă două victime pe conştiinţă, într-un dosar în care a ajuns din victimă, inculpat

2 luni in urmă 43

Motociclistul care a omorât un tânăr pe trotinetă, după o şicană în trafic, mai are o victimă. În 2014 , a fost implicat într-un accident în urma căruia un biciclist şi-a pierdut viaţa. Tot în accidentul de atunci a lăsat pe viaţă în scaun cu rotile un coleg de muncă care îi era pasager pe motocicletă. Este judecat în acest caz pentru ucidere din culpă. Culmea, individul este instructor de conducere defensivă!

Soţia pasagerului de pe motor: - El stă la pat. A avut piciorul de aici deplasat, stă la pat. De atunci stă numai în casă. E pensionat pe caz de boală. De atâţia ani chiar nu s-a făcut nimic cu cazul ăla?

Primul accident mortal în care a fost implicat motociclistul a avut loc în urmă cu 7 ani, pe 18 septembrie 2014, în sectorul cinci al Capitalei.
Motociclistul a lovit atunci un biciclist, un bărbat de 70 de ani.

Trecutul controversat al motociclistului care a ucis un tânăr pe trotinetă

Sonia Simionov, reporter Observator: Bătrânul era pe bicicletă, iar aici! a virat la stânga fără să se asigure, moment în care a intrat direct în motocicleta condusă de Laurenţiu Trică. Cel puţin, asta arătau primele cercetări de la faţa locului. Rănit grav, la scurt timp de la impact, bătrânul a murit la Spital şi a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

În urma accidentului şi pasagerul său de pe motociletă a fost grav rănit. Soţia acestuia spune că accidentul le-a distrus viaţa.

Soţia pasagerului de pe motor: Erau colegi de muncă. Veneau de la muncă. Cred că s-a mers cu viteză.

Iniţial, părea că bătrânul e de vină pentru accident. Cinci ani mai târziu, însă, anchetatorii au descoperit că şi motocilistul avea viteză peste limita legală. Aşa că, în 2019, dosarul a ajuns în instanţă iar motociclistul s-a transformat din victimă în inculpat. De atunci şi până astăzi, dosarul a bătut pasul pe loc iar judecarea cauzei a fost amânată de 20 de ori. Nici acum instanţa nu a dat o decizie definitivă în acest caz. Următorul termen de judecată este fix peste o lună.

Reporter-Lucian Diniţă, fostul şef al Poliţiei Rutiere: Spuneaţi că justiţia are o problemă. În ce sens are justiţia o problemă?
- Are o problemă pentru că din 2014 până în 2019 n-a făcut nimic. E vorba pur şi simplu de o tergiversare care n-are niciun rost. În cazul ăsta cât va dura? Tot cinci ani şi cu doi, şapte?

Profesor la două şcoli de motociclism

Laurenţiu Trică este cunoscut în comunităţile dedicate motociclismului drept Americanu. Surse Observator spun că, până să fie arestat, preda nu la una ci la două şcoli de motociclism. Pe internet, era un militant al siguranţei rutiere. La scurtă vreme după accidentul de acum două zile, pe reţelele de socializare au început să curgă mesaje de apreciere la adresa lui. Chiar dacă i-au luat iniţial apărarea, colegii lui din club au anunţat excluderea lui. Nici vecinii nu au o părere bună despre instructor.

"Era un om foarte recalcitrant. Se certa cu lumea, cu copiii...", spune un vecin.
Motocislistul este arestat preventiv. Este acuzat de omor după ce a aruncat cu o cască de protecţie într-un bărbat care circula pe trotinetă şi cu care a avut un conflist în trafic. Omul s-a dezechilibrat şi a căzut în faţa unei maşini care venea din sens opus. Dacă judecătorii îl vor găsi vinovat pentru ambele fapte, motociclistul riscă stea după gratii chiar şi 25 de ani.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă