Transferul unui pacient ars spre Belgia, anulat. Birocrația l-a întârziat o săptămână, apoi s-a defectat avionul

4 săptămâni in urmă 9

În cele din urmă, pacientul a ajuns la Spitalul Floreasca din București. Situația este cu atât mai dramatică cu cât transferul într-o țară străină a fost obținut prin eforturile familiei, în ciuda piedicilor birocratice, potrivit bzi.ro

Pacientul s-a electrocutat la locul de muncă, în Constanța, în 20 ianuarie, și a fost transferat cu un elicopter SMURD la Clinica de Arşi de la Spitalul Sfântul Spiridon. Familia a fost cea care i-a găsit apoi un loc într-o clinică de profil din străinătate, iar în urmă cu două zile Ministerul Sănătăţii şi-a dat acordul de zbor pentru acest pacient.

Din nefericire, joi, pacientul nu a ajuns în Belgia, pentru că avionul care-l transporta a revenit din drum de două ori, odată din cauza vremii nefavorabile, a doua oară din cauza unei defecțiuni.

"Am ajuns în situația asta disperată acum pentru că ei nu au fost în stare. Nu au găsit o altă formulă, statul român nu are decât un amărât de avion care se întoarce din drum în situații din acestea nenorocite. (...) Este strigător la cer! (...) nu există altă variantă, nu există alt avion”, a afirmat soția celui accidentat, potrivit sursei citate.

Departamentul pentru Situații de Urgență a venit, însă, cu o serie de precizări:

"În privința misiunii de transfer în Belgia a unui pacient cu arsuri prin electrocuție cu o aeronavă SMURD, planificată pentru a fi îndeplinită astăzi, pentru informarea corectă a opiniei publice, precizăm următoarele:

Misiunea a fost planificată să se desfășoare ieri, 27.01.2021, dar a fost anulată din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

Astăzi, 28.01.2021, începând cu ora 08.00, avionul Piper PA-42 Cheyenne III aflat în dotarea IGAv, echipat pentru misiuni SMURD, a decolat de la București pentru transferul unui pacient cu arsuri prin electrocuție, de la Iași la Bruxelles, Belgia. 

Odată preluat pacientul de la unitatea spitalicească din Iași, în planul derulării misiunii de transfer era prevăzută o aterizare la Timișoara, în vederea alimentării aeronavei. După decolarea de la Timișoara, piloții IGAv au constat functionarea necorespunzătoare a instalației de presurizare a cabinei avionului și astfel misiunea de zbor a fost anulată.

Ca urmare a constatării acestei funcționari necorespunzătoare a instalației de presurizare, misiunea de transfer în Belgia nu putea fi executată în siguranță, fiind necesar zborul la o altitudine mare, aceasta putând pune în pericol viețile celor aflați la bord, pacient și personalul navigant reprezentat de piloți și echipa medicală.

Dat fiind faptul că zborul la o altitudine optimă, de siguranță nu reprezenta nici un risc, a fost luată decizia transferului pacientului la București. Pentru continuarea îngrijirilor medicale care se impun, pacientul va fi internat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, la secția de chirurgie plastică și reparatorie.

Precizăm faptul că avionul a fost recepțioant în data de 28.12.2020, după efectuarea unor lucrări de reparații capitale la un motor, revizie majoră la celalalt motor și lucrări periodice după 100 de ore de zbor, nefiind executate reparații la instalația de presurizare a avionului.

Din momentul recepționării, aeronava a zburat 40 de ore și a  îndeplinit cu succes 3 misiuni SMURD, dintre care 2 externe și 1 pe teritoriul României, nefiind întâmpinate probleme de natură tehnică", susțin reprezentanții DSU. 

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă