Tragedie în subteran. 9 mineri au murit în Donbas, după ce liftul în care se aflau s-a prăbuşit în gol

1 lună in urmă 23

Cablul de oţel de care era prins ascensorul de marfă a cedat în timp ce bărbaţii coborau la fundul unui puţ din oraşul Voznesenovka în regiunea Lugansk (Donbas), au declarat serviciile de urgenţă ale acestei republici autoproclamate, precizând că accidentul a avut loc luni, după cum transmite metalukraine.com.

Nouă cadavre au fost scoase la suprafaţă şi 19 supravieţuitori au fost spitalizaţi, se precizează într-un comunicat, care promite de asemenea o comisie care să investigheze tragedia.

Accidentele mortale sunt relativ frecvente în minele de cărbune din estul Ucrainei, o regiune industrială parţial sub controlul separatiştilor proruşi după izbucnirea războiului în 2014. Prăbuşirea unei mine provocată de o explozie după acumularea de gaze a făcut 17 morţi în regiunea Lugansk în 2019, iar un alt accident din aceleaşi motive a ucis 33 de mineri la Doneţk în 2015.

Citeşte şi Accident teribil. 16 persoane au murit după ce autocarul s-a prăbuşit 200 m în prăpastie

Ca şi în alte părţi ale fostei URSS, aceste accidente sunt adesea cauzate de infrastructura învechită sau de încălcarea regulilor de siguranţă. Războiul împotriva separatiştilor din regiunile Doneţk şi Lugansk a făcut peste 13.000 de morţi din 2014. Ucraina şi aliaţii săi occidentali acuză Rusia că a trimis trupe şi arme în sprijinul separatiştilor, ceea ce Moscova neagă în mod repetat.

Citeşte şi Ce schimbări aduce intrarea Roşiei Montane în Patrimonul UNESCO. Iată ce se va întâmpla acum în această zonă!

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă