Tragedia de la Spitalul Victor Babeș: Două apeluri la 112 / De ce nu au ajuns la Poliție

1 lună in urmă 22

La 112 luni seară s-au înregistrat două apeluri, la interval de 11 minute, pentru a anunța tragedia de la Spitalul Victor Babeș din București, iar în ambele cazuri cadrul medical care a sunat a cerut legătura direct cu medicul coordonator al SMURD, a precizat pentru HotNews.ro Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).

  • "În data de 12.04.2021, s-au înregistrat două apeluri la numărul de urgență 112, la orele 17:29 și 17:40, efectuate de către un cadru medical. În ambele situații, apelantul a cerut legătura direct cu medicul coordonator SMURD din Centrul Municipal Integrat pentru Situații de Urgență București-Ilfov. Operatorul 112 a transferat imediat apelul de voce către coordonatorul medical din dispeceratul București-Ilfov", a transmis STS.

Precizăm că sistemul 112 are interconectate toate instituțiile - ISU, SMURD, Ambulanță, Jandarmerie, Poliție.

Așa se explică faptul că Poliția Capitelei spune că s-a autosesizat în acest caz în jurul orei 19.30 și că nu a fost anunțată prin 112. "După cum am spus, ne-am sesizat din oficiu. Nu a existat niciun apel la 112 care să ne sesizeze Serviciul Omoruri despre acest lucru", a declarat marți seară șeful Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei, comisar-șef de poliție Marian Mihoci.

Poliția Capitalei și Parchetul Tribunalului București fac cercetări în acest caz pentru ucidere din culpă.

Reamintim că luni seară alimentarea cu oxigen în TIR-ul ATI de la Spitalul Victor Babeș s-a oprit, iar trei femei în vârstă de 84, 74 și 63 de ani au murit. În total, în unitataea mobilă erau spitalizați la acel moment 8 pacienți cu COVID-19.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă