TOP VACCINARE. România, locul 6 în Europa, înaintea Portugaliei sau Ungariei

1 lună in urmă 16

TOP VACCINARE. De la începutul campaniei de vaccinare în UE, la sfârşitul lunii decembrie, cel puţin 1,1 milioane de persoane, sau circa 0,2% din populaţia Uniunii, au primit o doză din vaccinul dezvoltat de alianţa Pfizer-BioNTech, singurul administrat în prezent în UE.
Un al doilea vaccin, cel dezvoltat de compania americană Moderna, a fost autorizat miercuri de Comisia Europeană.

Prin comparaţie, într-un top vaccinare mondial, Statele Unite au administrat doze la peste 4,84 milioane de persoane (1,5% din populaţia sa), China la mai mult de 4,5 milioane de persoane (0,3% din populaţia sa, până la 31 decembrie), Israelul la 1,49 milioane de persoane (17,2%) şi Marea Britanie la peste 1,3 milioane de persoane (1,9%). Toate aceste ţări şi-au început campania de vaccinare înaintea Uniunii Europene.

În Uniunea Europeană, Germania a administrat cele mai multe vaccinuri (367.331), înaintea Italiei (260.948), Poloniei (140.226), Spaniei (139.339) şi Danemarcei (63.312), conform celor mai recente date disponibile. România ocupă un nonorant loc şase la momentul monitorizării, iar situaţia se îmbunătăţeşte pe zi ce trece.

Însă ca proporţie în funcţie de populaţie, Danemarca a vaccinat cel mai mult în Uniunea Europeană: 1,1% din populaţia daneză a primit o doză, cu mult înaintea Germaniei (0,44%), Italiei (0,43%) şi Sloveniei (0,43%).

Aceste cifre sunt însă departe de cele înregistrate de Israel (17,2%) sau Emiratele Arabe Unite (8,4%), campioni în materie, care au început campania de vaccinare pe 19 şi, respectiv, 14 decembrie.

La rândul lor, aproape toate ţările membre ale Uniunii Europene şi-au început campania de vaccinare între 26 şi 29 decembrie, cu excepţia Olandei, care a demarat campania abia pe 6 ianuarie.

Avocatul Poporului cere informații suplimentare despre campania de vaccinare COVID
Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 anunţă că, în ultimele 24 de ore, s-au vaccinat alte 16.945 de cadre medicale, numărul total ajungând la 58.554. s-au înregistrat 66 de reacţii comune şi minore, 28 fiind reacţii la locul injectării.
Comitetul de coordonare a vaccinării a transmis că, până miercuri la ora 17.00, au fost vacinate alte 16.945 de cadre medicale, numărul total ajungând la 58.554.

”Număr de reacţii adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare (în ultimele 24 de ore) – 66 reacţii comune şi minore, dintre care: 28 reacţii de tip local, 38 reacţii generale. Menţionăm că alte 2 reacţii sunt în curs de investigare”, a transmis Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă