Toni Petrea, reacție surprinzătoare după ce FCSB a fost învinsă de Sepsi! Soluția după accidentarea lui Panțîru: „Și așa suntem 10 toți. Aducem jucători de la echipa a doua”

2 săptămâni in urmă 33

FCSB a fost învinsă de Sepsi, 1-2, în etapa 3 din play-off-ul Ligii 1. La finalul partidei, antrenorul Toni Petrea s-a arătat devastat de evoluția elevilor săi și a anunțat ce mișcare va face după ce a apărut un nou nume pe lista de accidentați, Ionuț Panțîru.

În următorul meci din play-off, FCSB va juca, în deplasare, contra Universității Craiova. Partida va avea loc joi, de la ora 19:45, și va putea fi urmărită, în format live text, pe www.prosport.ro.

FCSB se află pe primul loc din Liga 1, cu 39 de puncte.

Toni Petrea, înmărmurit după ce FCSB a fost învinsă de Sepsi

Tehnicianul FCSB-ului s-a declarat dezamăgit de evoluția elevilor săi. Acesta a dezvăluit că va aduce mai mulți jucători de la echipa a doua, după ce, pe lista fotbaliștilor accidentați, a fost trecut și numele lui Ionuț Panțîru.

„Trebuie să strângem rândurile și să ne gândim la meciurile următoare. E un moment static al jocului, numai noi avem problema asta. Inițial, domnul Colțescu arătase penalty, ulterior, am discutat. Se pare că Tănase nu a cerut penalty. Crețu a primit un roșu, nu sunt mulțumit de acest lucru. L-am îndepărtat pe Crețu din locul respectiv și am văzut cartonașul roșu.

Sunt nemulțumit pentru că am pierdut acest joc și plecăm de aici cu accidentări și suspendări. Sper să nu fie foarte grav la Panțîru. Încercăm să îi recuperăm pe cei din programul echipei, încercăm să aducem jucători de la echipa a doua. Asta e situația, trebuie să strângem rândurile. Trebuie să găsim soluții pentru finalul acesta de sezon, de play-off. Eu aș vrea să obțin câte trei puncte la fiecare joc, dar trebuie să ne gândim și ce adversari o să avem”, a declarat Toni Petrea, la finalul meciului cu Sepsi.

The post Toni Petrea, reacție surprinzătoare după ce FCSB a fost învinsă de Sepsi! Soluția după accidentarea lui Panțîru: „Și așa suntem 10 toți. Aducem jucători de la echipa a doua” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă