Toni Petrea, dărâmat de coșmarul suferit de FCSB la Iași: „E dificil, am fost loviți!” Cum explică cele patru schimbări + Ce spune despre derby-ul cu Dinamo

5 luni in urmă 27

FCSB a suferit una dintre cele mai usturătoare umilințe din istorie. A pierdut cu 5-2 la Iași, iar Toni Petrea și-a găsit cu greu explicațiile. Antrenorul a dat vina pe valul cazurilor de coronavirus care au afectat echipa. Petrea a vorbit și despre meciul cu Dinamo, dar și despre starea de sănătate a lui Florinel Coman.

Andrei Cristea a făcut spectacol cu fosta lui echipă. A reușit un hat-trick, iar Daniel Pancu a făcut semnul de forfait după ultimul gol, marcat de Calcan.

Toni Petrea, dărâmat de coșmarul suferit de FCSB la Iași! Cum explică cele patru schimbări + Ce spune despre derby-ul cu Dinamo

FCSB a deschis scorul la Iași, dar a urmat un adevărat asalt al gazdelor, care au marcat 3 goluri. A fost momentul în care Toni Petrea a schimbat patru jucători dintr-un foc.

Antrenorul explică deciziile luate și situația echipei.

„Un rezultat pe care trebuie să îl uităm cât mai repede. Undeva explicabil, nu am avut timp să ne pregătim așa cum trebuie. Asta este, trebuie să strângem rândurile și să o luăm de la capăt.

S-a văzut lipsa jocurilor, ritmul nostru nu a fost cel dorit.

Am încercat să găsim soluția cea mai bună pentru acest joc, așa am gândit la momentul respectiv, am zis că putem să aducem ceva în plus jocului nostru.

Trebuie să strângem rândurile, să ne pregătim în continuare. Nu este ușor să lucrezi cu jucători care au fost testați pozitiv. Sper ca această problemă să dispară și să pregătim cum trebuie jocurile care urmează.

Din ce știu, starea lui Florinel Coman nu este foarte bună, vom vedea cum evoluează.

Momentan nu am în cap jocul cu Dinamo, vreau să analizez bine jocul din seara asta și apoi am timp să pregătesc jocul cu Dinamo.

E o perioadă dificilă pentru toată lumea, am fost loviți de acest virus, dar încercăm să ne revenim cât mai repede cu putință”, a declarat Toni Petrea la Digi Sport, imediat după meci.

ECHIPELE DE START:

Poli Iași (4-3-3): Axinte – Onea, Mihalache, Baxevanos, Bușu – Vanzo, Breeveld, Passaglia – Soares, A. Cristea, Calcan
Rezerve: Brînză, Balint, Zajmovic, Atska, Ciobanu, De Iriondo, Ionuț Cristea, Rodny Lopes, Popadiuc
Absenți: Chacana, Frăsinescu (accidentați)
Antrenor: Daniel Pancu

FCSB (4-3-3): Straton – G. Enache, Cană, Soiledis, Panțîru – Simion, Perianu, Șut – Ad. Petre, Istrate, Octavian Popescu
Rezerve: A. Vlad, Miron, Buș, Tănase, Ov. Popescu, R. Ion, Olaru, Pantea, Horșia

Absenți: V. Crețu, Briceag, I. Cristea, Pandele, Moruțan, Vînă, Fl. Coman, Buziuc, Man (infectați cu COVID-19), Târnovanu, L. Filip, Dr. Nedelcu, Oaidă (accidentați)
Antrenor: Anton Petrea

Stadion: „Emil Alexandrescu” (Iași)
Arbitru: Horațiu Feșnic // Asistenți: Valentin Avram, Mircea Orbuleț

The post Toni Petrea, dărâmat de coșmarul suferit de FCSB la Iași: „E dificil, am fost loviți!” Cum explică cele patru schimbări + Ce spune despre derby-ul cu Dinamo appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă