Titlurile de stat Tezaur pot fi cumpărate şi în luna noiembrie

1 lună in urmă 50

Ministerul Finanţelor emite, începând cu 1 noiembrie, 3 noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi de 3,75%, 4,25%, 4,65%. Potrivit unui comunicat al instituţiei, remis sâmbătă AGERPRES, titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată. Titlurile de stat pot fi cumpărate între 1 şi 24 noiembrie 2021 de la unităţile Trezoreriei Statului, între 1 şi 23 noiembrie 2021 pentru mediul urban şi între 1 şi 22 noiembrie 2021 pentru mediul rural, prin Compania Naţională Poşta Română. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile. Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice. AGERPRES/(AS - editor: Nicoleta Bănciulea, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă