Timur Lenk | Războinicul care a cucerit Imperiul Otoman și l-a băgat pe sultan într-o cușcă

4 săptămâni in urmă 38

Timur Lenk (cunoscut și sub numele de Tamerlan) era stăpân al unui imperiu aproape la fel de vast ca cel al lui Ginghis Han, pe care îl considera predecesorul său. În 1402, acesta s-a confruntat cu altă mare putere a vremii mai exact cu Imperiul Otoman condus de către Baiazid Fulgerul.

La sfârșitul secolului al XIV-lea, Imperiul Bizantin era o umbră a ceea ce a fost cândva. Sfârșitul lui era aproape, deoarece Baiazid izolase Constantinopolul și era doar o chestiune de timp până când orașul va cădea. Dar, în 1402, ceea ce părea inevitabil a fost amânat pentru o jumătate de secol din cauza confruntării dintre Baiazid și Timur Lenk.

Cine a fost Timur Lenk

Acest conducător abil era fiul unui han tătar, iar poporul lui fusese subjugat de mongoli. Înzestrat cu abilități naturale de lider, Timur nu numai că a unit triburile tătare, dar, în jurul anului 1380, deja domnea în Transoxiana, o regiune care cuprindea părți din Uzbekistanul, Tadjikistanul și Kazahstanul actual. Scopul său era reconstruirea imperiului mongol.

Granița imperiului său se întâlnea cu teritoriul lui Baiazid. Timp de doi ani cei doi lideri au făcut schimb de amenințări prin intermediul emisarilor, iar conținutul acestor scrisori a fost motivul confruntării.

Imperiul lui Timur

În 1396, Timur a invadat Georgia, Armenia și Azerbaidjanul. A ajuns la Moscova în 1398, iar în anul următor a ajuns la Delhi, unde a înfruntat elefanții armatei indiene. În 1400, a cucerit Alepul, Damascul și toată Siria.

Intenționând să-i dea o lecție lui Baiazid, și-a condus armatele către Ankara, iar pe 20 iulie 1402 cei doi lideri s-au întâlnit. Tătarul adusese elefanți din India, care aveau mai mult un rol psihologic pentru a insufla teroare.

Atât Timur Lenk, cât și Baiazid s-au dovedit a fi lideri abili în timpul bătăliei, dar a cântărit foarte mult faptul că emirii turco-otomani, care pierduseră puterea în favoarea lui Baiazid, s-au unit cu tătarul. Ienicerii, depășiți numeric, au luptat curajos, dar au fost încolțiți de cavaleria tătaro-mongolă. Armata Imperiului Otoman a fost învinsă.

Mai târziu, sultanul a fost capturat și legenda spune că ar fi fost plimbat prin oraș într-o cușcă. Legendă sau nu, adevărul este că Baiazid avea să moară câteva luni mai târziu. Tătarul nu a continuat expansiunea către vest, deoarece avea înțelegeri cu regii creștini și a cruțat Constantinopolul.

Bust înfățișându-l pe Timur Lenk

Ambiția lui Timur Lenk era atât de mare, încât voia să cucerească Beijingul de la dinastia Ming și să restabilească vechiul imperiu mongol. Călătorind cu armata, pe timp de iarnă, spre capitala chineză, Timur a murit de febră la vârsta de 69 de ani. Astăzi, el este considerat un erou în Uzbekistan.

Imperiul creat de acest lider ambițios nu a rezistat după moartea sa. Otomanii au avut o altă soartă; după înfrângerea suferită, pretendenții la tron au dus lupte interne sângeroase, dar imperiul a reușit să se ridice. În 1453, la aproape 50 de ani de la moartea lui Baiazid, strănepotul său, Mahomed al II-lea, a cucerit Constantinopolul. Acest oraș a fost capitala Imperiului Otoman până în 1922.

The post Timur Lenk | Războinicul care a cucerit Imperiul Otoman și l-a băgat pe sultan într-o cușcă appeared first on Atlas Geografic.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă