TIMP LIBER DE ACASĂ: Spectacolul ''Să vorbesc cu tine'', difuzat live online de pe scena Teatrelli

1 lună in urmă 1

"Să vorbesc cu tine", un spectacol plin de iubire şi de optimism, pe textul Anei-Maria Bamberger, cu Antoaneta Cojocaru şi Daniel Pascariu în rolurile principale, va fi difuzat în regim de live streaming pe 24 februarie, de la ora 19.00, pe platforma Streamerse (link https://streamerse.net/event/sa-vorbesc-cu-tine), potrivit unui comunicat al Teatrului Teatrelli. Un spectacol work in progress conceput de Antoaneta Cojocaru, în care actriţa joacă alături de soţul ei, bas-baritonul şi actorul Daniel Pascariu, o producţie CREART/Teatrelli, "Să vorbesc cu tine" propune publicului o adevărată desfăşurare de forţe cu momente de dans, "un spectacol luminos, organic, expresiv, sensibil, melodios, plin de fantezie, ritmat, cu o chimie minunată" (Ana-Maria Bamberger). Personajele principale ale poveştii sunt Nina (Antoaneta Cojocaru) şi Patrick (Daniel Pascariu), doi îndrăgostiţi care reprezintă două tipologii diferite: cei doi aduc faţă în faţă sub ochii spectatorilor, cu emoţie şi umor, tocmai binomul fericire-nefericire din jocul dragostei, se încurcă în firele telefoanelor, se caută şi se găsesc, se pierd şi se regăsesc. "Să vorbesc cu tine" a avut premiera românească online la Teatrelli în luna iulie 2020, după o primă montare internaţională la Paris, în 2018, fiind apoi prezentat şi live publicului sub formă de spectacol work in progress la Grădina cu Filme Cinema & More şi Caro Cultura. Publicul va putea urmări "Să vorbesc cu tine" în regim de live streaming, direct de pe scena Teatrelli, chiar de Dragobete. Preţul unui bilet este de 35 de lei, biletele fiind disponibile pentru achiziţionare la link-ul https://streamerse.net/event/sa-vorbesc-cu-tine. AGERPRES / (Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Adrian Dãdârlat)   Sursa foto: teatrelli.com
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă