TIMP LIBER DE ACASĂ: ''Chipuri, locuri/ Faces Places'', un film de Agnes Varda şi JR

3 săptămâni in urmă 11

În perioada 12-18 aprilie 2021, poate fi vizionat online documentarul/road-movie "Chipuri, locuri"/"Faces Places" ("Vissages, villages", 2017), un film al cineastei franceze Agnes Varda (1928-2019) şi al artistului vizual JR, fotograf şi realizator de instalaţii artistice, notează https://eventbook.ro/film/bilete-arta-acasa-visages-villages-chipuri-locuri.   Sursa foto: Visages, Villages/Facebook.com Tandemul format din regizoarea Agnes Varda şi JR (reprezentanţi a două generaţii diferite, la distanţă de aproape jumătate de secol una de cealaltă), deopotrivă protagonişti ai documentarului, împărtăşeşte pasiunea pentru imagini şi maniera în care sunt create, prezentate şi transmise mai departe. Cei doi călătoresc prin mai multe sate din Franţa, în camioneta lui JR, transformată în studio foto. Întâlnesc localnici, le descoperă poveştile şi le transformă portretele în imense fotografii murale. Le expun pe case, hambare, faţade de magazine sau trenuri şi scot la iveală umanitatea subiecţilor şi pe cea proprie, se arată în prezentarea filmului, pe https://www.cinemagia.ro/. "Chipuri, locuri/ Faces Places" a câştigat, în 2017, premiul l'Oeil d'or pentru cel mai bun documentar în cadrul Festivalului de la Cannes. Pelicula a fost prezentată în numeroase festivaluri şi a obţinut premiul publicului la Toronto, a fost recompensată cu trofee ale Asociaţiilor Criticilor de Film din Toronto, San Francisco, Los Angeles şi New York, precum şi cu cel al Societăţii Naţionale a Criticilor de Film (National Society of Film Critics). În plus, a fost desemnat cel mai popular documentar la Vancouver IFF şi cel mai bun film la Haifa IFF.   Sursa foto: Visages, Villages/Facebook.com În 2018, pelicula a primit trofeul Lumiere la categoria cel mai bun documentar (Premiile Lumiere ale cinematografiei franceze) şi a fost desemnat cel mai bun documentar la Independent Spirit Award. De asemenea, a avut două nominalizări la premiile César 2018 pentru cel mai bun lungmetraj documentar şi cea mai bună muzică originală (Matthieu Chedid). Documentarul a fost nominalizat la premiile Cesar şi Oscar, la aceeaşi categorie. Filmul a avut premiera în România, la 29 iunie 2018. În 2019 a fost nominalizat la Premiile Gopo la categoria cel mai bun film european, potrivit www.cinemagia.ro. Cineast, artist plastic şi fotograf, Agnes Varda reprezintă una dintre cele mai importante voci ale cinematografului francez şi european. În cei peste 60 de ani de activitate, a regizat peste 40 de scurtmetraje, documentare, filme de ficţiune atât pentru televiziune cât şi pentru marele ecran. De asemenea, a avut numeroase expoziţii cu lucrările sale de fotografie şi instalaţii artistice.   Sursa foto: www.cinemagia.ro Arlette Varda (numele său real) s-a născut la 30 mai 1928, în Ixelles, Belgia. Tatăl său era grec, iar mama de origine franceză. În 1940, familia Varda a părăsit Belgia, cu destinaţia Sete, Franţa. Aici, Agnes Varda şi-a petrecut adolescenţa. A studiat la École du Louvre, apoi, la Şcoala de Arte-Frumoase, cu accent pe istoria artei şi fotografie. A lucrat la Teatrul Naţional Popular din Paris ca fotograf, care era condus de celebrul actor şi regizor francez Jean Villar, potrivit https://arts.uchicago.edu/. A debutat în 1954, cu lungmetrajul "La Pointe courte", unul din filmele cheie ale Noului Val Francez, care a fost bine primit de comunitatea cinematografică franceză. În rolurile principale au jucat Philippe Noiret şi Silvia Monfort, aclamaţi de critici pentru performanţa lor. Agnes Varda a regizat numeroase filme (scurt şi lungmetraje), între care: "Cléo de 5 a 7" (1962), "Salut les cubains" (1963), "Le bonheur" (1965; a primit Ursul de Argint la Festivalul de Film de la Berlin), "Oncle Yanco" (1967), "Plaisir d'amour en Iran" (1976), "Documenteur" (1981), "Ulysse" (1982), "Sans toit ni loi" (1985, cu Sandrine Bonnaire; Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneţia), "Kung-fu master!" (1988), "Jane B. par Agnes V." (1988), "Jacquot de Nantes" (1991), "Les cent et une nuits de Simon Cinéma" (1994), "Le lion volatil" (2003), potrivit https://aafilmfest.si.edu/. Dintre documentarele sale, amintim: "L'opéra-mouffe" (1958), "Elsa la rose" (1965), "Black Panthers" (1968), "Réponse de femmes: Notre corps, notre sexe" (1975), "Daguerréotypes" (1976), "Murs, murs" (1981), "Les dites cariatides" (1984), "Les demoiselles ont eu 25 ans" (1993), "L'univers de Jacques Demy" (1995), "Les glaneurs et la glaneuse" (2000), "Deux ans apres" (2002), "Cinévardaphoto" (2004), "Les plages d'Agnes" (2008; premiera la Festivalul de Film de la Veneţia în septembrie 2009), "Agnes de ci de la Varda" ("Agnes Varda: From Here toThere", 2010-2011), "Visages, villages" (2017), "Varda by Agnes" (2019; o retrospectivă a carierei sale de 60 de ani a fost prezentată la Festivalul de Film de la Berlin, 2019).   Sursa foto: www.cinemagia.ro Agnes Varda este autoarea mai multor cărţi, precum: "Les Plages d'Agnes Texte Illustre" (2010), "4 by Agnes Varda: Essays" (2007), "Agnes Varda, l'île et elle, Actes sud" (2006), "Sans toit ni loi un film d'Agnes Varda" (2003), "La marginalité a l'écran" (1999), "Varda par Agnes" (1994) şi "La Côte d'Azur, d'azur, d'azur, d'azur" (1961). În 2003, a fost invitată de curatorul Hans Ulrich Obrist să îşi expună arta sa vizuală la Bienala de la Veneţia. Din acel moment, fotografiile, instalaţiile sale, sculpturile şi alte piese au fost expuse la Bienala de la Lyon, SMAK Ghent, Fundaţia Cartier pentru Artă Contemporană din Paris, CAFA Art Museum din Beijing şi LACMA Los Angeles. A fost căsătorită cu Jacques Demy (1931-1990), aclamat regizor al filmelor "The Umbrellas of Cherbourg", "Lola" şi "The Young Girls of Rochefort", cu care a avut un fiu Mathieu (n. 1972). Fiica sa Rosalie Varda (n. 1958) provine dintr-o relaţie anterioară, cu actorul Antoine Bourseiller (protagonist al filmului "Cléo from 5 to 7"). Premiul onorific Cesar (2001), Premiul "René Clair" al Academiei Franceze, Ordinul Naţional al Legiunii de Onoare (2009), Leopardul de Onoare pentru întreaga activitate (Festivalul de Film de la Locarno, 2014), Premiul pentru întreaga activitate (Premiile Europene de Film, Riga, 2014), Palme d'Or onorific (2015), Premiul Donostia pentru întreaga carieră (Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian, 2017), Oscarul onorific pentru întreaga activitate (2017) sunt doar câteva dintre prestigioasele recompense din palmaresul său. Carismaticul dar anonimul artist de stradă, care poartă numele de JR (n. 22 februarie 1983, Franţa), combină arta fotografiei cu lipirea fotografiilor masive alb-negru ale indivizilor obişnuiţi din diferite comunităţi pe zidurile clădirilor, pe acoperişuri sau structuri de schele. Artistul a vizitat oraşe de pe tot globul, de la Rio de Janeiro la Phnom Penh, căutând să dea un chip persoanelor obişnuite şi să susţină cauzele şi comunităţile lor, potrivit https://ocula.com/. A realizat proiectul "28 Millimeters", pe care l-a început în şi în jurul localităţii Clichy-Montfermeil în 2004, a continuat în Orientul Mijlociu cu "Face 2 Face" (2007), în Brazilia şi Kenya pentru "Women Are Heroes" (2008-2011), pentru care a fost prezentat la Festivalul de Film de la Cannes în 2010 (Critics' Week), potrivit https://jr-art.net/.   Sursa foto: JR Artist/Facebook.com JR a creat "Arta infiltrantă". În timpul activităţilor sale de colaj, comunităţile locale participă la actul creaţiei artistice, fără o scenă care să separe actorii de spectatori. Anonimatul lui JR şi absenţa oricărei explicaţii care să însoţească portretele sale uriaşe lasă un spaţiu liber în care problemele şi actorii, interpreţii şi trecătorii se întâlnesc, formând esenţa operei sale. În 2014, a realizat "The Groves", un spectacol de balet şi un scurtmetraj, cu muzica compusă de Woodkid, Hans Zimmer şi Pharrell Williams, care a fost prezentat la Tribeca Film Festival. În aceeaşi perioadă, a realizat scurtmetrajul "ELLIS", cu Robert De Niro, pornind de la spitalul abandonat din Insula Ellis, un important loc în istoria imigraţiei. În 2016, a fost la Luvru, unde a făcut să dispară faimoasa piramidă cu ajutorul unei uimitoare anamorfoze. La Jocurile Olimpice de la Rio, a creat noi instalaţii sculpturale gigantice în tot oraşul, pentru a sublinia frumuseţea mişcării sportive. Prima sa retrospectivă a avut loc în 2013, la Muzeul Watari-Um din Tokyo şi la Centrul de Artă Contemporană din Cincinnati. Au urmat expoziţii la Muzeul "Frieder Burda" (Baden Baden, 2014) şi la HOCA Foundation (Hong Kong, 2015). A expus în 2018 la Casa Europeană a Fotografiei de la Paris şi în 2019, la Muzeul de Artă Modernă din San Francisco (SFMOMA) şi la Muzeul din Brooklyn. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Suzana Cristache Drăgan)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă