Timişoara vrea mai multe doze de vaccin anti-COVID, după ce rata infectării a ajuns la 7,49

1 lună in urmă 1

Timişoara şi alte patru localităţi din judeţ au intrat în carantină, iar autorităţile locale au solicitat accelelarea campaniei de vaccinare pentru a reduce rata infectării, care a ajuns la 7,49.

În cel mai scurt timp se va trimite spre Timișoara un număr mai mare de doze de vaccin pentru a putea accelera campania de imunizare, conform discuţiilor purtate de Zoltan Nemeth, prefectul județului Timiș, atât cu vicepremierul României, Dan Barna, cât și la nivelul Ministerului Sănătății, se arată în comunicatul Prefecturii Timiş, care anunţă măsura carantinării.

Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a explicat că la acest moment singura măsură corectă este carantina, iar efectul vaccinării se va vedea în 2-3 săptămâni.

Conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Timiș, rata de infectare la o mie de locuitori, în judetul Timis, este 5,48, iar în Timişoara rata a ajuns la 7,49.

De la începutul campaniei de vaccinare, 27 decembrie 2020, au fost imunizate 1.111.910 de persoane (475.856 persoane cu o doză şi 636.054 de persoane cu două doze).

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă