Timiş: Nou focar COVID la o şcoală rurală; rata de infectare în Timişoara şi comunele carantinate, în scădere

2 luni in urmă 2

Un nou focar COVID a fost anunţat, marţi, de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş, la Şcoala gimnazială din comuna Maşcloc, unde cinci angajaţi au fost testaţi pozitiv, în timp ce focarul dintr-o firmă timişoreană, cu cinci persoane, a fost închis. Au rămas active 18 focare cu 254 de persoane în observaţie epidemiologică, numărul contacţilor din focare fiind în creştere faţă de raportarea anterioară. În ultimele 24 de ore, în judeţ au fost confirmate 294 de noi infectări cu SARS-CoV-2, din care 170 în Timişoara, iar patru cadre medicale au fost testate pozitiv. Numărul bolnavilor cu COVID internaţi în spitalele din judeţ a ajuns, marţi, la 473, cu 45 în ATI. De la debutul pandemiei au decedat 883 de persoane, din care două în ultimele 24 de ore. Rata de infectare în judeţ a coborât la 5,19 la mia de locuitori (de la 5,37), iar în Timişoara a ajuns la 6,96 (de la 7,30). În cele patru comune periurbane carantinate, ratele de infectare au ajuns la 11,90 la Moşniţa Nouă (în scădere), 9,80 la Giroc (în scădere), 9, 69 Dumbrăviţa (în scădere) şi 6,02 în Ghiroda (în scădere). Rămân cu indici ridicaţi de infectare localităţile Mănăştiur (11,50 - în creştere), Valcani (11,40 - constant), Otelec (9,85 - în scădere), Jamu Mare (8,67), Jebel (8,95 constant). În ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului s-au administrat 1.645 vaccinuri, dintre care 170 în cadrul primei etape şi 1.475 în cadrul celei de-a doua etape. În total, s-au prezentat la rapel 25.908 persoane, din care 154 în ultimele 24 de ore. De la debutul campaniei de vaccinare, în judeţ s-au imunizat 73.052 de persoane. S-au înregistrat 98 de reacţii adverse (0,13%) de intensitate scăzută spre moderat, din care două la ultima administrare, prezentând cefalee şi mialgii. AGERPRES / (AS - autor: Otilia Halunga, Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă