Timiş: Bărbat decedat după ce a intrat cu autoturismul într-un autotren

2 luni in urmă 7

Un bărbat de 40 de ani, care conducea un autoturism, a decedat după ce a intrat în coliziune cu partea din spate a unui autotren care se deplasa în faţa sa, în zona ieşirii pe autostrada A1 Deva-Nădlac, spre localitatea Margina, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Timiş. "Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că un bărbat de 40 de ani a condus un autoturism din direcţia Lugoj spre Margina, iar la km 426 a intrat în coliziune cu partea din spate a unui TIR care se deplasa în fata sa, pe banda numărul 1. În urma accidentului a fost declarat decesul bărbatului de 40 de ani", au precizat reprezentanţii Biroului de presă al Poliţiei Timiş. Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă. ISU Timiş a intervenit la locul accidentului cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD şi 10 pompieri. Victima, rămasă încarcerată, a fost extrasă şi au început manevrele de resuscitare, la care victima nu a răspuns, bărbatul fiind declarat decedat de către medicul echipajului. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă