Tiger Woods a avut „mare noroc că a scăpat cu viață” din accident. Detaliul care l-a salvat

1 lună in urmă 1

Primul polițist care a sosit la locul accidentului în care a fost implicat Tiger Woods crede că acesta a scăpat ca prin urechile acului. „Maşina condusă – un SUV de lux – şi faptul că avea centura de siguranţă au contribuit la salvarea vieţii lui”, a declarat ofițerul, potrivit HotNews.

Jucătorul de golf Tiger Woods a fost internat în spital, după un accident de mașină suferit, în apropiere de Los Angeles. Acesta a fost supus unor intervenții chirurghicale, după ce s-a rănit la ambele picioare.

Cauza accidentului nu este clară, dar cert e că Tiger Woods s-a răsturnat, iar vehiculul a fost grav avariat. De altfel, el a fost scos din mașină de o echipă de la descarcerare.

Polițistul care a ajuns la locul accidentului crede că Tiger Woods a avut „mare noroc că a scăpat cu viață”. Accidentul ar putea totuși să însemne finalul carierei acestuia.

Asta după ce, în ultimii ani, el a trecut prin mai multe momente dificile. DigiSport scrie că marea vedetă a golfului a suferit mai multe operaţii la spate şi s-a confruntat din nou cu probleme lombare înaintea accidentului de marţi. Ultima sa victorie datează din octombrie 2019, o eternitate pentru cel care a dominat cu autoritate acest sport, o lungă perioadă de timp.

Palmaresul său aproape fără egal include 15 titluri de Grand Slam, cu trei mai puţine decât mentorul său Jack Nicklaus, şi 82 de titluri PGA, un record pe care îl împarte cu compatriotul său Sam Snead.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă