The New York Times: Sistemul medical subfinanțat al României trosnește sub presiunea pandemiei

1 lună in urmă 1

În vreme ce programele de vaccinare continuă să se deruleze în întreaga lume, multe țări își îndreaptă acum atenția spre cererea reprimată de asistență medicală non-Covid-19, care a fost neglijată în lunile de luptă cu criza.

În România există o profundă îngrijorare privind sistemul medical copleșit, întrucât mulți care suferă de alte probleme de sănătate au fost lăsați fără îngrijire sau au ratat consultațiile medicale regulate pe parcursul ultimului an. Între aceștia se numără și pacienții cu cancer sau cu virusul HIV.

Victor Cauni, director interimar al unuia dintre cele mai mari spitale din capitala București, a declarat că secția de urologie a ajuns să efectueze de la 4-500 intervenții medicale pe lună, ca în anii trecuți, numai 50 în tot anul precedent.

„Indiferent dacă ne place sau nu, avem mai mulți pacienți cu multe alte boli comparativ cu pacienții cu Covid-19”, a declarat el săptămâna trecută, intervievat de The Associated Press. „Trebuie să ne deschidem pentru ei, cel puțin parțial. Discriminăm pacienți cu boli grave.”

Totodată, scandalurile din sănătate din ultimii ani din România i-au determinat pe mulți să fie precauți în privința apelării la tratamente în spitale, o chestiune exacerbată de pandemie. Din noiembrie, incendii izbucnite în două spitale care tratau pacienți cu Covid-19 au dus la moartea a peste 20 de oameni.

Cheltuielile României cu sistemul ei de sănătate sunt printre cele mai mici din UE, el având alocat doar 5,2% din PIB. Media UE e vreo 10%.

Ministerul român al sănătății a organizat luna trecută o videoconferință cu administratorii de spitale referitor la necesitatea evaluării infrastructurii și pentru eventuala creare a unor culoare separate pentru pacienții cu Covid-19, astfel încât și ceilalți pacienți să poată fi tratați. Ministerul evaluează și posibilitatea de a se folosi unele spitale exclusiv pentru pacienți cu forme grave de Covid-19, pentru ca restul să revină numai la tratarea pacienților care au alte boli.

„Cred că abia în a doua jumătate a acestui an vom înțelege cu adevărat ce s-a întâmplat anul trecut în ceea ce privește accesul la asistența de sănătate”, a declarat ministrul român al sănătății, Vlad Voiculescu.

Dl Voiculescu a afirmat că accesul unor pacienți la tratamente a fost limitat, mai cu seamă în zonele rurale și în micile orașe, unde spitalele cu 3-400 de paturi au fost transformate în spitale de sprijin pentru coronavirus.

„Acest lucru nu mai poate continua”, a declarat el, precizând că unele spitale sunt deja pe cale să revină la un uz mai general.

România a menținut în mare măsură sub control răspândirea virusului, adoptând de timpuriu restricții stricte care au limitat numărul infecțiilor. Cu toate acestea, în țară au fost confirmate peste 800.000 de cazuri și peste 20.500 de decese, la o populație de vreo 19 milioane.

La fel ca tot restul lumii, România se pregătește pentru un posibil nou val de cazuri, unele variante îngrijorătoare de virus continuând să se răspândească.

„Avem campania de vaccinare”, a declarat dl Voiculescu, adăugând că: „Avem deja mecanismele pentru noi măsuri preventive, în caz că va fi un nou val”.

Sursa: The New York Times / Articol de Kit Gillet / Traducere: Andrei Suba (Rador)

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă