Thailanda va primi turiștii vaccinați fără restricții

1 lună in urmă 2

Autoritățile thailandeze pregătesc măsuri de relaxare a restricțiilor pentru călătorii vaccinați contra noului coronavirus, au declarat miercuri înalți oficiali, în condițiile în care această țară încearcă să revigoreze industria turistică, grav lovită de restricțiile de călătorie, transmite Reuters.

Măsurile pentru turiștii vaccinați vor fi introduse treptat și ar putea include scurtarea carantinei obligatorii de la două săptămâni la trei zile sau chiar renunțarea la izolarea călătorilor vaccinați, a declarat guvernatorul autorității pentru turism (TAT), Yuthasak Supasorn.

”Vrem să ne mișcăm rapid pentru că dorim să începem să primim turiști în trimestrul al treilea”, a declarat acesta pentru Reuters. TAT intenționează să înceapă vânzarea de pachete turistice în aprilie.

De asemenea, ministerul turismului a cerut 100.000 de doze de vaccin contra Covid-19 pentru lucrătorii din sectorul turistic din Chon Buri, Krabi, Phang Nga, Chiang Mai și Phuket.

Cele cinci provincii vor găzdui, de luna viitoare, programe de ”carantină în incinta hotelurilor”, oferind 5.000 – 6.000 de camere pentru turiști care nu vor fi închiși în acestea, ci vor putea să circule pe toată proprietatea hotelurilor, potrivit ministrului turismului, Phiphat Ratchakitprakarn.

Programele de vaccinare globale reprezintă o speranță pentru industria turistică din Thailanda, ce reprezintă 11% din a doua cea mai mare economie din sud-estul Asiei, mai notează Reuters.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă