Testați-vă ca să vedeți pe viu Ucraina - Macedonia de Nord!

4 zile in urmă 12

Articol de - Publicat miercuri, 07 aprilie 2021, 10:47 / Actualizat miercuri, 07 aprilie 2021 10:50

Numai astfel, cu rezultatul negativ al PCR-ului în buzunar, se va putea merge în tribune la meciurile ”bucureștene” ale lui Euro 2020 din 2021.

Ministerul ocârmuit de domnul Novak ne transmite triumfător că a reușit punerea la punct a un scenariu prin care Arena Națională să poată fi umplută pe sfert la cele patru partide din iunie, adică să fie în tribune 13.000 de oameni. Însuși ministrul face informarea cu un aer festiv, dedicand izbânda Zilei Internaționale a Sportului. În trecut se dedica fie Congresului, fie Zilei Recoltei, fie Zilei lui Nea Nicu. Azi avem tot felul de zile, care de care mai fanteziste, a gătitului, a fericirii, a poeziei, a mersului pe jos, și fiecăreia dintre ele îi putem aduce câte-o ofrandă.

Eduard Novak

Eduard Novak

Scenariu românesc, film prost

Iată cum întrevăd Autoritățile Române evenimentele menite să aibă loc în Cireșar: fiecare potențial spectator va avea un test PCR efectuat în ziua respectivă (sau va dovedi cu acte că a avut Covid și s-a vindecat). Regula se aplică doar băștinașilor, considerându-se că străinii nu stau mai mult de 48 de ore pe teritoriul nostru. Tot MTS ne informează că UEFA nu impune testare individuală, dar a dat ca exemplu Bucureștiul, care impune. Normal, celelalte orașe care găzduiesc Campionatul European n-au eminențe cenușii ca ale noastre, dar uite că pot și fără ele!

Teoria regimului special

În final ni se mai spune că sfertul de stadion îngăduit în iunie nu creează un precedent pentru desfășurarea altor evenimente, pentru că "Euro 2020 se bucură de un regim special". Adică prin cap să nu vă treacă să cereți după aceea un sfert de stadion plin la Voluntari-Chindia, că nu se aprobă. Și nici să nu vă gândiți că s-ar putea deschide vreo sală de teatru, că Hamlet n-are regim special, doar parohia domnului Ceferin are.

Pe cine interesează?

Dacă se califica România, era deja îmbulzeală la programări pentru testare, în acele zile din iunie. Așa, cenușiile meciuri repartizate Bucureștiului trec fără să le băgăm în seamă. Dacă Austria mai are ceva fani, Ucraina s-ar putea baza pe câțiva oligarhi, iar Macedonia de Nord, pe mai nimeni. Cât despre interesul românilor pentru respectivele echipe naționale, acesta e absolut nul. Imaginați-vă, meciul Ucraina-Macedonia de Nord va fi într-o joi, la ora 15:00. Tentant, nu? Spre 100 de euro biletul, tot cam pe-atâta testul PCR. Pi-si-ar, nu pe-ce-re. Vedeți, a trebuit să vină molima ca să ne iasă Partidul din obișnuință!

Un eșec pe care se insistă

Sigur că, în afara plăpândei grupe repartizate, mai avem și un al patrulea meci, în optimile de finală. Măcar acela să merite testarea individuală! Însă întreaga competiție globalizantă imaginată de UEFA pare un eșec de la un capăt la celălalt. În numele ideii de continent fără granițe, se plimbă echipele (și tulpinile) între 12 orașe, de la Atlantic până la Marea Caspică. Se jonglează printre culorile diverselor zone de infectare și printre liste de interdicții. Modelul "2020" imaginat de Ceferin și supușii săi cu bărbițe de hipsteri, îmbrăcați în costume slimfit, a fost un eșec încă dinainte de declanșarea pandemiei, măcar pentru că mai multe echipe naționale ale căror țări găzduiesc meciuri nu s-au calificat.

Acum competiția are imaginea unei tocănițe pe care bucătarii se opintesc s-o gătească aseptic, dar din care multă lume va renunța să guste. UEFA bate câmpii despre o Europă fără frontiere, într-o vreme în care e limpede că frontierele sunt păzite cu cuțitul în dinți! 


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă