Termoenergetica începe miercuri probele la cald în sistemul de încălzire al Capitalei

4 luni in urmă 13

Termoenergetica anunţă că miercuri încep probele la cald pentru consumatorii din Capitală, având în vedere temperaturile în scădere înregistrate zilele trecute. Furnizarea agentului termic se va face după trei nopţi consecutive cu temperaturi de cel mult 10 grade Celsius.

21 Octombrie 2020, 11:37 (actualizat 21 Octombrie 2020, 11:48) |

Termoenergetica

Furnizarea agentului termic pentru încălzire se realizează după înregistrarea, timp de trei zile consecutiv, între orele 20.00- 6.00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10º C sau mai mici.

Acţiunea se derulează progresiv, având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare şi numărul mare al consumatorilor.

Probele la cald se vor desfăşura astfel încât, pe măsură ce temperatura exterioară scade, toţi consumatorii să beneficieze în condiţii normale de furnizarea agentului termic pentru încălzire.

„Vă reamintim că instituția noastră a început furnizarea căldurii la cerere spitalelor, şcolilor, grădiniţelor, căminelor de bătrâni, precum şi tuturor celorlalte instituţii care au solicitat acest lucru. Asociaţiile de proprietari care doresc amânarea furnizării agentului termic pentru încălzire pot solicita în scris acest lucru, prin reprezentanţii legali, la registratura Companiei Municipale
Termoenergetica București (CMTEB) din str. Cavafii Vechi nr. 15, la secţiile de termoficare de sector, sau prin e-mail la adresa [email protected]”, anunță Termoenergetica.

sursa mediafax

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă