Tentativă de asasinat asupra premierului statului Haiti. Guvern: „Au încercat să-l împuște în biserică”

2 săptămâni in urmă 28

Premierul statului Haiti, Ariel Henry, a fost vizat de o tentativă de asasinat, în cursul unui eveniment pentru celebrarea independenţei ţării, potrivit unui anunț făcut luni de Guvernul din Port-au-Prince, relatează Reuters.

Incidentul s-a produs sâmbătă, în oraşul Gonaives, unde avea loc o ceremonie pentru marcarea a 218 ani de la proclamarea independenţei statului Haiti.

"Bandiţi şi terorişti" au încercat să îl împuşte pe premierul Ariel Henry într-o biserică din Gonaives, oraş situat în nordul statului Haiti, a transmis, luni, Guvernul haitian.

Potrivit unor surse citate de presa locală, o persoană a fost ucisă, iar alte două au fost rănite în atac. Autorităţile au emis mai multe mandate de arestare şi încearcă să îi captureze pe indivizii implicaţi în complot.

Atacul generează noi preocupări privind situaţia de securitate din Haiti, naţiune afectată de o criză politică puternică după asasinarea preşedintelui Jovenel Moise în iulie 2021, mai scrie sursa citată de Mediafax. Președintele haitian a fost asasinat în primele ore ale dimineții de 7 iulie 2021, după ce un comando i-a atacat locuința privată de lângă Port-au-Prince, capitala țării.

Șeful statului insular fost împușcat cu 12 gloanțe, iar soția lui a fost grav rănită și dusă în Statele Unite. Ea a povestit ulterior că totul s-a petrecut extrem de repede, încât soțul ei nu a avut timp să aibă nicio reacție. Conform poliţiei din Haiti, 28 de mercernari străini au comis asasinatul: 26 de columbieni şi doi americani de origine haitiană.

Citește și: De ce a fost asasinat președintele din Haiti? Țara este măcinată de sărăcie, violențe și haos politic

Editor : A.A.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă