Tenis: Wimbledonul îşi menţine datele de disputare, în ciuda amânării turneului de la Roland Garros

2 zile in urmă 2

Turneul de tenis de la Wimbledon îşi va menţine datele de disputare, în ciuda amânării cu o săptămână a competiţiei de la Roland Garros, care implică reducerea sezonului pe iarbă în circuitul profesionist, informează EFE. Anulat în 2020 din cauza pandemiei de coronavirus, pentru prima oară după cel de-al Doilea Război Mondial, turneul de la Wimbledon urmează să se desfăşoare anul acesta între 28 iunie şi 11 iulie, au anunţat responsabilii All England Club într-un comunicat dat publicităţii joi. Campionii en titre de la Wimbledon sunt românca Simona Halep, la feminin, şi sârbul Novak Djokovic, la masculin, câştigătorii ediţiei 2019. "Pentru a reduce impactul asupra restului calendarului, sezonul pe iarbă va fi scurtat cu o săptămână în 2021, iar turneul de la Wimbledon se va disputa la datele planificate, începând din data 28 iunie, în timp ce calificările vor avea loc începând din 21 iunie", au precizat organizatorii britanici. Aceştia au subliniat că decizia responsabililor de la Roland Garros de amânare cu o săptămână a turneului parizian "a fost discutată cu Board-ul Grand Slam şi, ţinând cont de circumstanţele excepţionale, este susţinută în totalitate de Australian Open, Wimbledon şi US Open". Oficialii turneului de la Wimbledon au subliniat, totodată, că "sezonul pe iarbă dintre Roland Garros şi Wimbledon va reveni la trei săptămâni începând din 2022". Federaţia franceză de tenis (FFT) a anunţat în mod oficial, joi, amânarea cu o săptămână a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, programat iniţial între 23 mai şi 6 iunie. Astfel, meciurile de pe tabloul principal se vor desfăşura între 30 mai şi 13 iunie, după calificările care vor avea loc între 24 şi 28 mai, a precizat FFT într-un comunicat. Obiectivul "pentru această ediţie 2021 de la Roland Garros este de a maximiza şansele ca turneul să se poată juca în faţa unui număr cât mai mare posibil de spectatori, atât pentru jucători şi jucătoare, cât şi pentru întreaga comunitate de entuziaşti, garantând în acelaşi timp securitatea sanitară a fiecăruia", a explicat Federaţia din Hexagon. Ediţia 2020 a turneului de la Roland Garros a fost amânată din mai până în septembrie, din cauza pandemiei de coronavirus, o decizie care a surprins întreaga lume a tenisului la momentul respectiv. AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Ady Ivaşcu)   Sursa foto: Wimbledon/Facebook
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă