Tenis: Wawrinka, indisponibil câteva săptămâni după o operaţie la picior

2 săptămâni in urmă 3

Jucătorul elveţian de tenis Stan Wawrinka (21 ATP) nu va putea participa la nicio competiţie în următoarele ''câteva'' săptămâni din cauza unei intervenţii chirurgicale la picior, notează dpa. Wawrinka va împlini duminică 36 de ani, însă nu a mai câştigat un titlu ATP din 2017 când s-a impus pe zgură la Geneva, singurul succes mai notabil fiind în vara anului trecut când a încheiat victorios la un turneu challenger la Praga. ''După ce am avut probleme la piciorul stâng, am optat pentru o intervenţie chirurgicală. Acum sunt bine, în curând voi relua antrenamentele'', a scris Wawrinka pe reţelele de socializare. Wawrinka a avut cea mai bună perioadă a sa între 2014 şi 2016 când a câştigat trofeele la Australian Open, la Roland Garros şi la US Open. Eleveţianul, care la un moment dat a fost nr. 3 mondial, a fost testat pozitiv la coronavirus în decembrie anul trecut. AGERPRES/(AS- autor: Adrian Drăguţ, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă