Tenis: Turneele ATP şi WTA de la Moscova, anulate din cauza noului coronavirus

2 months ago 2
Ediţia 2020 a turneelor de tenis ATP şi WTA de la Moscova a fost anulată din cauza creşterii numărului de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 din capitala rusă, au anunţat responsabilii celor două circuite într-un comunicat, informează Reuters. Turneul ATP 250 urma să se deruleze la Moscova între 19 şi 25 octombrie, iar cel de categoria WTA Premier era programat între 26 octombrie şi 1 noiembrie. Această anulare este urmarea "creşterii recente a nivelului de infectare cu Covid-19 la Moscova", precizează comunicatul, adăugând că evenimentul nu va fi reprogramat în 2020. Rusia a depăşit bariera de un milion de cazuri confirmate de infectare cu noul coronavirus, în timp peste 19.000 de persoane au decedat. Celelalte turnee de categoria ATP 250 prevăzute în aceeaşi săptămână, la Anvers (Belgia) şi Koln (Germania), "se vor derula în mod normal". Totodată, anularea turneului de la Moscova nu va împiedica desfăşurarea turneului ATP 500 de la Sankt-Petersburg, programat în perioada 12-18 octombrie, subliniază cele două instanţe. AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea) 
Read Entire Article
Powered By Seo Tools