Tenis: Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al doilea la Miami Open (WTA)

3 săptămâni in urmă 1

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat fără emoţii în runda a doua a turneului Miami Open (WTA), dotat cu premii totale de 3.260.190 dolari, marţi, după o victorie cu 6-2, 6-2 în faţa tinerei jucătoare americane Katrina Scott. Cîrstea (30 ani, 66 WTA) a câştigat după exact o oră de joc în faţa adversarei clasate pe locul 443 în lume. Românca şi-a asigurat un cec de 16.000 dolari şi 35 de puncte WTA. Sorana Cîrstea va juca în turul secund contra estonienei Anett Kontaveit (25 ani, 24 WTA), cap de serie numărul 22. Kontaveit a câştigat toate cele trei meciuri directe cu Cîrstea, cu 6-4, 6-4 în 2016 în primul tur la Poitiers, cu 6-1, 6-3 în 2020 în primul tur la Dubai, şi cu 6-4, 7-5 luna aceasta în turul al doilea la Dubai. AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă