Tenis: Simona Halep, la prima sa victorie din 2022

2 săptămâni in urmă 12

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a obţinut prima sa victorie din 2022, 6-4, 6-2 cu australianca Destanee Aiava, miercuri, în primul tur la Melbourne Summer Set 1 (WTA 250), turneu dotat cu premii totale de 239.477 de dolari americani. Halep (30 ani, 20 WTA), a doua favorită a turneului, a câştigat după o oră şi 18 minute în faţa unei adversare venite din calificări (21 ani, 316 WTA). Halep, care a mai jucat anul acesta al dublu, alături de Gabriela Ruse, pierzând în faţa cuplului Bernarda Pera/Katerina Siniakova, o va înfrunta în optimi chiar pe Ruse. Fostul lider mondial a început bine meciul, cu break, dar apoi a pierdut două ghemuri la rând. Aiava a rămas în control şi a condus de trei ori, până la 4-4, când Halep a reuşit un break la zero, încheind apoi setul cu 6-4. Românca a dominat apoi clar actul secund, câştigat cu 6-2. Simona Halep a învins-o pe Aiava şi la prima lor confruntare, în 2018, în primul tur la Australian Open, cu 7-6 (5), 6-1. Halep şi-a asigurat un cec de 3.675 de dolari şi 30 de puncte WTA. Halep şi Ruse au mai fost adversare o singură dată, anul trecut, la Transylvania Open, când Simona s-a impus cu 6-1, 6-2 în primul tur. Rezultatele înregistrate miercuri în primul tur la Melbourne Summer Set 1: Veronika Kudermetova (Rusia/N.3) - Viktoria Kuzmova (Slovacia) 7-6 (4), 7-6 (6) Clara Burel (Franţa) - Shuai Zhang (China) 6-3, 7-6 (6) Qinwen Zheng (China) - Mai Hontama (Japonia) 4-6, 6-2, 6-3 Anastasia Potapova (Rusia) - Lizette Cabrera (Australia) 5-7, 6-2, 6-2 Anna Bondar (Ungaria) - Katerina Siniakova (Cehia/N.8) 7-5, 7-6 (8) Madison Brengle (SUA) - Nao Hibino (Japonia) 7-6 (3), 7-6 (4) Lesley Kerkhove Pattinama (Olanda) - Seone Mendez (Australia) 6-3, 6-4 Simona Halep (România/N.2) - Destanee Aiava (Australia) 6-4, 6-2 AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă