Tenis: Shuai Peng a reapărut şi a discutat cu preşedintele CIO într-un apel video

1 săptămână in urmă 21

Jucătoarea chineză de tenis Shuai Peng a apărut în public după o absenţă de câteva săptămâni şi chiar a discutat cu preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, Thomas Bach, într-un apel video de ''treizeci de minute'', duminică, a anunţat forul olimpic, transmite AFP. CIO a precizat că sportiva a ''explicat că este sănătoasă şi în siguranţă la domiciliul său din Beijing, dar că ar dori ca viaţa sa privată să fie respectată'', în conferinţa video la care au mai luat parte preşedinta Comisiei sportivilor din cadrul CIO, Emma Terho, şi chinezoaica Li Lingwei, membră a Comitetului olimpic. CIO a menţionat că jucătoarea de 35 de ani, fost lider mondial la dublu, doreşte ''să petreacă timp cu prietenii săi şi cu familia în aceste momente''. Acesta a fost prima discuţie directă între Peng şi responsabili aflaţi în afara Chinei de la debutul acestei poveşti, care a explodat la începutul lunii noiembrie, când Shuai Peng a postat un mesaj în reţeaua de socializare chineză Weibo în care îl acuza pe un fost vicepremier chinez, Gaoli Zhang, de viol, mesajul fiind apoi şters de autorităţile chineze. Cu câteva ore înaintea videoconferinţei de duminică, Peng a apărut şi public, de asemenea, pentru prima oară după lansarea acestor acuzaţii, la un turneu de tenis la Beijing, potrivit fotografiilor oficiale ale evenimentului. Îmbrăcată într-o vestă sport bleu marine şi pantaloni albi, Shuai Peng a fost imortalizată în fotografii la Fila Kids Junior Tennis Challenger Finals, publicate pe contul oficial de Weibo al China Open. Presa chineză a publicat o serie de secvenţe prin care încerca să arate că Peng este bine, după ce numeroase vedete din lumea tenisului şi nu numai au făcut apeluri pentru a afla veşti despre starea jucătoarei, creându-se un hashtag special, #whereispengshuai. Anterior, Xijin Hu, redactorul-şef al ziarului Global Times, susţinut de stat, a anunţat pe Twitter apariţia jucătoarei, duminică, la turneul de copii de la Beijing. În înregistrările video postate de Hu şi de un reporter Global Times, Peng apare zâmbind, făcând cu mâna şi semnând autografe pentru copii. În înregistrarea video de 37 de secunde postată de Hu, Peng apare într-un rând de persoane care sunt prezentate publicului, în timp ce crainicul anunţă: "De două ori campioană de Grand Slam, fostă numărul 1 mondial la dublu feminin - Peng Shuai!". Tenismena face cu mâna, zâmbeşte şi primeşte aplauzele publicului. AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă