Tenis: Niciun jucător nu va fi inclus anul acesta în Hall of Fame, o premieră

1 săptămână in urmă 16

International Tennis Hall of Fame a anunţat că, pentru prima oară în istoria sa, nu va fi inclus în salonul gloriilor tenisului niciunul dintre jucătorii nominalizaţi, care nu au reuşit să obţină sprijinul necesar, informează Reuters. Sârboaica Ana Ivanovic, campioană la Roland Garros în 2008, italianca Flavia Pennetta, câştigătoarea US Open în 2015, spaniolii Carlos Moya şi Juan Carlos Ferrero, americanca Lisa Raymond şi sud-africana Cara Black figurau pe lista candidaţilor la întronizare. Toţi cei şase urmează să apară pe buletinul de vot şi anul viitor, întrucât politica Hall of Fame le permite celor nominalizaţi să rămână pe liste până la trei ani, dacă nu sunt votaţi. Pentru a fi selectat în vederea introducerii în Halls of Fame, un candidat trebuie să primească un vot afirmativ de 75% sau mai mult din rezultatele combinate ale grupului oficial de vot, care include mass-media, istorici, membri ai Hall of Fame şi experţi din industrie, precum şi orice puncte bonus câştigate în urma unui vot al fanilor. "Procesul de includere în Internaţional Tennis Hall of Fame este un proces în mai multe etape de evaluare şi examinare de către comitete şi votanţi", a explicat directorul executiv al acestei organizaţii, Todd Martin. Anul trecut, în luna noiembrie, s-a anunţat că pe primele trei locuri în votul fanilor s-au clasat Cara Black, Flavia Pennetta şi Ana Ivanovic. Hall of Fame va organiza totuşi anul acesta o ceremonie de includere, pentru australianul Lleyton Hewitt, membru al Clasei 2021, care nu s-a putut prezenta la evenimentul de anul trecut din cauza restricţiilor de călătorie legate de Covid-19. AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dãdârlat)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă