Tenis: Irina Bara a ratat calificarea în semifinalele turneului de la Buenos Aires (WTA 125)

3 săptămâni in urmă 14

Jucătoarea română de tenis Irina Bara a fost învinsă de unguroaica Panna Udvardy, cap de serie numărul cinci, cu 6-1, 1-6, 6-1, vineri, în sferturile de finală ale turneului WTA 125 de la Buenos Aires, dotat cu premii totale de 115.000 de dolari. Bara (26 ani, 138 WTA), a patra favorită a turneului, s-a înclinat după o oră şi 41 de minute. Bara a avut procentaje modeste la serviciu în acest meci cu o desfăşurare oscilantă a ostilităţilor. Irina Bara câştigase singurul duel anterior cu Udvardy (23 ani, 128 WTA), în 2016, la Gyor, în optimi, cu 3-6, 6-3, 6-2. Românca s-a ales cu un cec de 3.475 de dolari şi 29 de puncte WTA pentru evoluţia sa. Bara va evolua vineri în sferturi şi la dublu, alături de Ekaterine Gorgodze (Georgia), principalele favorite urmând să înfrunte perechea Katharina Gerlach (Germania)/Daniela Seguel (Chile). AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă