Tenis: Diego Schwartzman a câştigat turenul ATP de la Buenos Aires

1 lună in urmă 3

Tenismanul argentinian Diego Schwartzman, numărul 9 mondial, a câştigat pentru prima oară în cariera sa turneul ATP de la Buenos Aires, dotat cu premii totale în valoare de 329.550 dolari, în finala căruia l-a învins duminică în două seturi, 6-1, 6-2, pe compatriotul său Francisco Cerundolo. Schwartzman a participat pentru a 11-a oară la competiţia din capitala ţării sale, la care a mai reuşit să atingă o singură dată finala, în 2019, când trofeul a revenit italianului Marco Cecchinato. Pentru jucătorul sud-american, în vârstă de 28 ani, acesta este al patrulea titlu ATP din carieră, toate fiind cucerite pe suprafaţa sa favorită, zgura. Diego Schwartzman a devenit cu această ocazie primul argentinian, după David Nalbandian în 2008, care a câştigat turneul de la Buenos Aires, fără să piardă vreun set pe parcursul săptămânii. Adversarul său din finală, Francisco Cerundolo (22 ani, locul 137 ATP), venit din calificări, nu a reuşit să repete performanţa fratelui său mai mic, Juan Manuel Cerundolo (19 ani), care a cuceri trofeul în urmă cu o săptămână, la Cordoba, la prima sa participare la un turneu din circuitul ATP. AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Anda Badea)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă